HOTĂRÂREA NR.270
privind majorarea cu 250% a impozitului pe clădiri începând cu anul 2022 pentru
imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Târgului nr.3-C2 –
proprietari DUDĂU ELENA și CIORTAN MARIANA, ca urmare a constatării stării
tehnice de clădiri neîngrijite
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 25 noiembrie 2021, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.287084 din data de 25.10.2021, al
cărui semnatar este primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind majorarea cu 250% a impozitului pe clădiri, începând
cu anul fiscal 2022, pentru clădirea situată în municipiul Râmnicu Vâlcea,
strada Târgului nr.3-C2 – proprietari Dudău Elena și Ciortan Mariana;
Văzând Raportul nr.287080 din data de 25.10.2021, întocmit de Direcția
Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În aplicarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.94 din 28 martie 2019
de aprobare a “Regulamentului privind stabilirea condiţiilor de impunere a
supraimpozitării pe clădirile şi terenurile neîngrijite din intravilanul
municipiului Râmnicu Vâlcea” și ținând seama de faptul că în baza acestui
regulament au fost efectuate verificări și constatări pe teren, identificându-se
clădiri neîngrijite cu stare tehnică nesatisfăcătoare, fiind întocmită de către
structura de specialitate din cadrul Direcției Poliției Locale a municipiului,
pentru fiecare clădire verificată, câte o notă tehnică de constatare și evaluare
a aspectului imobilelor;
Având în vedere somația nr.6291 din 17.02.2020, precum și nota tehnică de
constatare a clădirilor neîngrijite de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea,
întocmită de către Serviciul Control din cadrul Direcției Poliției Locale,
înregistrată la Direcția Economico-Financiară sub nr.278192 din 23.09.2021;
În temeiul prevederilor art.489, alin.(5) – (8) din Legea nr.227/2015 privind
Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare și ale punctului nr.168
lit.a) Titlul IX din Hotărârea Guvernului nr.1/2016 de aprobare a normelor
metodologice de aplicare a Codului Fiscal;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), coroborat cu alin.(4), lit.c), art.139,
alin.(3), lit.c) și art.196, lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare ;
Întrunind 14 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 6 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Începând cu anul fiscal 2022, se aprobă majorarea cu 250% a impozitului
pentru clădirea situată în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Târgului nr.3-C2 –
proprietari Dudău Elena și Ciortan Mariana.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
Instituției Prefectului - Județul Vâlcea;
Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
Direcției Economico-Financiară;
Direcției Poliției Locale;
Doamnelor Dudău Elena și Ciortan Mariana, prin grija Direcției
Economico-Financiară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 noiembrie 2021