HOTĂRÂREA NR.298
privind participarea Școlii Gimnaziale ”Ioan Gh. Duca” la Proiectul ”Școala
Viitorului”, precum și finanțarea din bugetul local al municipiului a
contribuției proprii
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în
data de 23 decembrie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.48473 din data de 14.12.2021, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre referitor la aprobarea participării Școlii Gimnaziale ”Ioan Gh.
Duca” la Proiectul ”Școala Viitorului”, precum și finanțarea din bugetul local
al municipiului a contribuției proprii a acestei unități de învățământ, în sumă
de 15.696 lei;
Văzând Raportul nr.48475 din data de 14.12.2021, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru
învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi
de agrement ;
Ținând seama de adresa nr.1646/06.12.2021, înregistrată la Primăria municipiului
Râmnicu Vâlcea sub nr.47300/07.12.2021, prin care conducerea Școlii Gimnaziale
”Ioan Gh. Duca” a solicitat acordul de a participa în calitate de partener la
proiectul ”Școala Viitorului” ce urmează a fi depus în cadrul Programului
Operațional Capital Uman, Axa prioritară 6, precum și finanțarea din bugetul
local al municipiului a contribuției de revine unității de învățământ la
proiect, respectiv suma de 15.696 lei ;
Luând în considerare faptul că, în cadrul Programului Operațional Capital Uman,
Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de investiții – 10.i.
Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal
la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la
parcursuri de învățare formale, nonformale și informale pentru reintegrarea în
educație și formare, obiectivul specific 6.3 și obiectivul specific 6.6, a fost
lansat, în data de 27.10.2021, apelul de proiecte ”Educație nonformală în sistem
outdoor”, termenul limită de depunere a cererilor de finanțare fiind 27.12.2021;
În temeiul prevederilor Ordinului Ministrului Fondurilor Europene
nr.1195/22.10.2021 privind aprobarea Ghidului solicitantului – Condiții
specifice, Educație nonformală în sistem outdoor, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.e), art.139, alin.(3) și art.196
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă participarea Școlii Gimnaziale ”Ioan Gh. Duca” la Proiectul
”Școala Viitorului” ce urmează a fi depus în cadrul Programului Operațional
Capital Uman, Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de
investiții – 10.i. Reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și
promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de
calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale
pentru reintegrarea în educație și formare, obiectivul specific 6.3 – reducerea
părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a
oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent
pe elevii aparținând minorității roma și elevii din comunitățile dezavantajate
socio-economic și obiectivul specific 6.6 – îmbunătățirea competențelor
personalului didactic din învățământul preuniversitar în vederea promovării unor
servicii educaționale de calitate orientate pe nevoile elevilor și a unei școli
inclusive.
Art.2. Se aprobă finanțarea din bugetul local al municipiului a contribuției
proprii a unității de învățământ menționată la art.1, în sumă de 15.696 lei.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală și Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea;
- Școlii Gimnaziale ”Ioan Gh. Duca”.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2021