HOTĂRÂREA NR. 158
privind acordul de principiu în vederea încheierii unui contract de asociere
între UAT – Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al municipiului
Râmnicu Vâlcea și UAT – comuna Bujoreni prin Consiliul Local al comunei
Bujoreni, pentru demararea elaborării documentației tehnice și execuția
lucrărilor la obiectivul de investiții: ”Lărgire Calea lui Traian spre Nord, de
la strada Timiș până la limita administrativ-teritorială a municipiului,
inclusiv amenajare sens giratoriu la limita teritorială de Nord a Municipiului,
respectiv limita teritorială de sud a comunei Bujoreni”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 27 august 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.31160 din data de 19.08.2021, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la exprimarea acordului de principiu în vederea
încheierii unui contract de asociere între UAT – Municipiul Râmnicu Vâlcea prin
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea și UAT – comuna Bujoreni prin
Consiliul Local al comunei Bujoreni, pentru demararea elaborării documentației
tehnice și execuția lucrărilor la obiectivul de investiții: ”Lărgire Calea lui
Traian spre Nord, de la strada Timiș până la limita administrativ-teritorială a
municipiului, inclusiv amenajare sens giratoriu la limita teritorială de Nord a
Municipiului, respectiv limita teritorială de sud a comunei Bujoreni”;
Văzând Raportul nr.31161 din data de 19.08.2021, întocmit de Direcția Investiții
și Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică,
realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie
comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În conformitate cu prevederile art.35, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.e), alin.(9), lit.a) și lit.c), art.139,
alin.(3), lit.f) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se exprimă acordul de principiu în vederea încheierii unui contract de
asociere între UAT – Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Consiliul Local al
municipiului Râmnicu Vâlcea și UAT – comuna Bujoreni prin Consiliul Local al
comunei Bujoreni, pentru demararea elaborării documentației tehnice și execuția
lucrărilor la obiectivul de investiții: ”Lărgire Calea lui Traian spre Nord, de
la strada Timiș până la limita administrativ-teritorială a municipiului,
inclusiv amenajare sens giratoriu la limita teritorială de Nord a Municipiului,
respectiv limita teritorială de sud a comunei Bujoreni”.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Investiții și Achiziții Pulice.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice;
- Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Petrișor – Alin MANDA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 august 2021