HOTĂRÂREA NR. 313
privind convocarea Adunării Generale a Acționarilor de la societatea Centrul de
Afaceri Flandra - Vâlcea S.A. pentru numirea administratorilor provizorii până
la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 23 decembrie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 48598 din data de 15.12.2021, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la:
- convocarea Adunării Generale a Acționarilor la societatea Centrul de Afaceri
Flandra – Vâlcea S.A. de către Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de
acționar majoritar la această societate, conform prevederilor art.641 alin.(3)
și alin.(4) din O.U.G. nr.109/2011, în data de 28.12.2021, ora 16.00 la sediul
societății, pentru numirea administratorilor provizorii la această societate,
până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor, dar nu mai mult
de 4 luni;
- numirea administratorilor provizorii de către Adunarea Generală a Acționarilor
de la societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A. se va face dintre
propunerile de candidați prezentate de toți acționarii, municipiul Râmnicu
Vâlcea propunând pe doamna/domnul ___________;
- mandatarea reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a
Acţionarilor la societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A. să numească
administratorii provizorii din propunerile de candidați prezentate de cei trei
acționari, până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor, dar
nu mai mult de 4 luni;
Văzând Raportul nr.49062 din 17.12.2021 întocmit de Direcția Administrație,
Juridic, Contencios – Biroul Juridic, Guvernanță Corporativă, L10/2001, precum
și avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală,
juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și
ținând seama de propunerea formulată în plenul ședinței privind desemnarea
doamnei Mihăilă Elisabeta;
Având în vedere faptul că mandatul administratorilor în funcție la societatea
Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea SA a încetat de drept la data de 05.12.2021,
așa cum rezultă din informațiile prevăzute în certificatul constatator nr. 48048
din 15.12.2021 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
Vâlcea, urmând a se declanșa, prin grija autorității publice tutelare, în termen
de 45 de zile de la vacantare, procedura de selecție pentru 3 posturi de membri
în Consiliul de Administrație;
În temeiul prevederilor art.3 punctul pct.2 lit.b) și ale art.641 alin.(3) -
alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.32 alin.(3) din Actul Constitutiv al societății Centrul de
Afaceri Flandra – Vâlcea S.A. coroborat cu prevederile art.2, pct.A, lit.b) din
contractul de mandat, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 265/5/2020;
În baza art.129, alin.(1), alin.(3), lit.d), alin.(14) ultima teză, art.139,
alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139, alin.(6) din Ordonanța de
Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare și întrunind 17 voturi ”pentru”, 4 voturi ”împotrivă”, 0
abțineri și 0 voturi ”nule” pentru desemnarea doamnei Mihăilă Elisabeta,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de acţionar majoritar la
societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A, cu un aport de 49,8% din
capitalul social, convoacă Adunarea Generală a Acţionarilor de la această
societate, în conformitate cu prevederile art.64^1, alin.(3) și alin.(4) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, în data de
28.12.2021, ora 16.00, la sediul societăţii, pentru numirea administratorilor
provizorii la această societate, până la finalizarea procedurii de selecție a
administratorilor, dar nu mai mult de 4 luni.
Art.2. Numirea administratorilor provizorii de către Adunarea Generală a
Acționarilor de la societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A. se va
face dintre propunerile de candidaţi prezentate de toți acţionarii, municipiul
Râmnicu Vâlcea propunând pe dna Mihăilă Elisabeta.
Art.3. Se mandatează reprezentantul municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acţionarilor la societatea Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A.
să numească administratorii provizorii din propunerile de candidați prezentate
de cei trei acționari, până la finalizarea procedurii de selecție a
administratorilor, dar nu mai mult de 4 luni.
Art.4. Proiectul contractului de mandat ce se va încheia cu administratorii
provizorii este cel avizat potrivit anexei nr.2 la Hotărârea Consiliului Local
nr. 387 din 16.10.2017.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
reprezentantului municipiului în A.G.A de la societatea Centrul de Afaceri
Flandra – Vâlcea S.A.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Societăţii Centrul de Afaceri Flandra – Vâlcea S.A;
- Consiliului Județean Vâlcea;
- Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea ;
- reprezentantului municipiului în A.G.A de la societatea Centrul de Afaceri
Flandra – Vâlcea S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina – Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2021