HOTĂRÂREA NR. 198
privind modificarea statului de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în
data de 30 septembrie 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în
funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 2334 din data de 13.09.2021,
înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 34340 din
14.09.2021, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune
inițierea unui proiect de hotărâre referitor la modificarea statului de funcții
al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea postului de
Concert – maestru IA (S) din cadrul Compartimentului Personal Artistic –
Secțiunea Orchestră Simfonică în Concert-maestru I (S);
Văzând, de asemenea, și Raportul nr. 2335 din data de 13.09.2021, înregistrat la
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 34341 din 14.09.2021, întocmit de
Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe,
prognoze economico-sociale și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate,
cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Anexei III, Cap. I, Subcapitolul II, lit. B) din Legea -
cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr.
21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi
desfăşurarea activităţii de impresariat, artistic, cu modificările și
completările ulterioare și ale art.554 din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139,
alin.(3) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se modifică statul de funcții al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”
Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unui post, după cum urmează:
a) postul de Concert – maestru IA (S) din cadrul Compartimentului Personal
Artistic – Secțiunea Orchestră Simfonică se transformă în Concert-maestru I (S)
în cadrul aceluiași compartiment.
(2) Modificarea aprobată conform alin.(1) se regăsește în anexa – Statul de
funcții, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Rm. Vâlcea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiară;
- Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Petrișor – Alin MANDA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2021