HOTĂRÂREA NR. 354
privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U – Construire locuințe
colective D+P+2E+3E retras cu funcțiuni comerciale compatibile cu zona de
locuire la parter și împrejmuire teren, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada
Henri Coandă nr.37, inițiator SC Stefaris Imobiliare SRL
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 25 noiembrie 2022, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 43555 din data de 12.10.2022, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism P.U.Z și R.L.U.
– Construire locuințe colective D+P+2E+3E retras cu funcțiuni comerciale
compatibile cu zona de locuire la parter și împrejmuire teren, amplasament Mun.
Rm. Vâlcea, strada Henri Coandă nr.37, inițiator SC Stefaris Imobiliare SRL;
Văzând Raportul nr.43793 din 13.10.2022, întocmit de Direcția Urbanism, precum
și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală,
juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și
nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice,
protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor
istorice şi de arhitectură;
Având în vedere avizul favorabil nr. 89/2022 al Comisiei Tehnice Consultative de
Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, precum şi avizul tehnic nr.159 din
05.10.2022 al Arhitectului Şef, şi ţinând seama de faptul că, în vederea
aprobării, au fost obţinute avizele și acordurile prevăzute de legislaţia în
vigoare şi în certificatul de urbanism nr. 1201/24444 din 28.07.2021, prelungit
până la data de 28.07.2023;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor
metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului
Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 233/2016, ale Ordinului
Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 2701/2010 de aprobare a
Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea
sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu
modificările și completările ulterioare, şi ale Hotărârii Consiliului Local
nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în
elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e)
și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și o abţinere,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă documentația de urbanism P.U.Z și R.L.U. – Construire
locuințe colective D+P+2E+3E retras cu funcțiuni comerciale compatibile cu zona
de locuire la parter și împrejmuire teren, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada
Henri Coandă nr.37, inițiator SC Stefaris Imobiliare SRL, cu respectarea
următoarei condiții:
a) construcțiile propuse, cât și cheltuielile aferente respectării condițiilor
impuse de avizatori, racordurile la utilitățile existente în zonă și
infrastructura aferentă (drumuri de acces, ziduri de sprijin, consolidări ale
terenului și alte lucrări de infrastructură necesare punerii în funcțiune a
acestor construcții), se vor efectua pe cheltuiala investitorului.
(2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferentă P.U.Z și R.L.U. –
Construire locuințe colective D+P+2E+3E retras cu funcțiuni comerciale
compatibile cu zona de locuire la parter și împrejmuire teren, amplasament Mun.
Rm. Vâlcea, strada Henri Coandă nr.37, inițiator SC Stefaris Imobiliare SRL,
aprobată conform alin.(1), este de 3 (trei) ani de la data aprobării acesteia.
(3) Documentaţia aferentă P.U.Z și R.L.U. – Construire locuințe colective
D+P+2E+3E retras cu funcțiuni comerciale compatibile cu zona de locuire la
parter și împrejmuire teren, amplasament Mun. Rm. Vâlcea, strada Henri Coandă
nr.37, inițiator SC Stefaris Imobiliare SRL, anexă la prezenta hotărâre, se
păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul
aferent acesteia.
(4) Raportul informării și consultării publicului nr. 43395 din 11.10.2022,
întocmit de către SC Joc Art SRL, prin arhitect Doina Negoiță, specialist cu
drept de semnătură, înregistrat în Registrul Urbaniștilor din România (R.U.R)
prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local
nr.96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a
publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a
teritoriului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
(5) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor,
calitatea şi conţinutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările
legale în vigoare, aparţin specialistului cu drept de semnătură, în calitate de
elaborator al documentaţiei de urbanism.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Urbanism.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana - Maria POPESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 noiembrie 2022