HOTĂRÂREA NR. 276
pentru aprobarea Regulamentului privind pescuitul, aplicat pe Lacul de agrement
Ostroveni
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 20 septembrie 2022, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 13338 din 14.09.2022, al cărui
inițiator este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind pescuitul, aplicat
pe Lacul de agrement Ostroveni;
Vâzând și Raportul nr.13339/14.09.2022 întocmit de Direcția Administrării
Domeniului Public, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi
mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
Având în vedere că în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al
municipiului Râmnicu Vâlcea, atestat prin Hotărârea Guvernului nr.1362/2001,
modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, figurează și
bunul ”lac Ostroveni”, în suprafață de 27,71 ha;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind
pescuitul și acvacultura, cu modificările și completările ulterioare, ale
Ordinului nr.60/2017 privind resursele accesul la resursele acvatice vii din
domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului recreativ în
habitatele piscicole naturale, cu excepția rezervației biosferei ”Delta Dunării”
și ale Ordinului nr. 57/675/2022 privind stabilirea perioadelor și zonelor de
prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică
a resurselor acvatice vii;
Respectându-se prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în
administrația publică, republicată;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă Regulamentul privind pescuitul, aplicat pe Lacul de agrement
Ostroveni, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Administrării Domeniului Public.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Direcției Poliției Locale.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Adina-Florentina DOBRETE
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 20 septembrie 2022