HOTĂRÂREA NR.65
privind modificarea alineatului 3 al articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr.13/31.01.2022 privind concesionarea directă a unui teren aflat în domeniul privat al municipiului


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.7239 din data de 18.02.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la modificarea alineatului 3 al articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr.13/31.01.2022 privind concesionarea directă a unui teren aflat în domeniul privat al municipiului în sensul plății anuale a redevenței în sumă totală de 31.062 Euro, pe o perioadă de 25 de ani, pentru suprafața concesionată de 92,80 m.p., situată în Calea lui Traian nr.174;
Văzând Raportul nr.7952 din data de 23.02.2022, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.13/2022 s-a aprobat concesionarea directă a terenului în suprafață 92,80 mp, situat în Calea lui Traian nr.174 (în vecinătatea de vest a imobilului construcție spațiu proprietate DOINAMED SRL), înscris în domeniul privat al municipiului prin Hotărârea Consiliului Local nr.193/30.09.2021 și identificat cu numărul cadastral 59225 (CF 59225), în scopul extinderii și amenajării unui centru medical, cu păstrarea funcțiunii prevăzută în documentația de urbanism și cu respectarea reglementărilor urbanistice ale zonei, precum și a prevederilor din Certificatul de Urbanism nr.1835/40842/05.11.2021; de asemenea, potrivit prevederilor alin.(3) al articolului 1 din hotărârea susmenționată prețul concesiunii este de 334 EURO /mp - echivalent în lei la data încheierii contractului de concesiune, în conformitate cu prevederile hotărârii Consiliului Local nr.130/29.03.2017, iar perioada concesiunii este de 25 de ani;
Având în vedere prevederile art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.130/2017 potrivit cărora prețurile stabilite pentru concesionarea terenurilor se achită integral la data semnării contractelor și văzând cererea înregistrată la Primăria municipiului sub nr.5687/10.02.2022, prin care reprezentantul societății a solicitat plata eșalonată e prețului concesiunii, respectiv 31.062 Euro, pe o perioadă de 25 de ani, în rate anuale;
În temeiul prevederilor art.17 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și ale art.307, alin.(4) coroborat cu art.362, alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), coroborat cu alin.(6), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi ”pentru”, 9 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se modifică alineatul 3 al articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr.13/31.01.2022 privind concesionarea directă a unui teren aflat în domeniul privat al municipiului, care va avea următorul conținut:
”(3) Preţul concesiunii este de 334 EURO/m.p., în conformitate cu prevederile art.1 din Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017. Perioada de concesiune este de 25 ani, iar plata redevenței în sumă totală de 31.062 euro se va face în rate anuale în sumă de 1242,48 euro/an, echivalent în lei”.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Urbanism;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiare.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA                                           SECRETAR GENERAL,
                                                                     jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2022

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)