HOTĂRÂREA NR.386
privind prelungirea duratei de transmitere în folosință gratuită a unui spațiu către Instituția Prefectului - Județul Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 decembrie 2022, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.54464 din 15.12.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea duratei de transmitere în folosință către Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a unui spațiu situat în incinta Complexului Sportiv 1 Mai cu încă 10 ani, respectiv până la data de 31.12.2032 și încheierea în acest sens a unui act adițional la Contractul de comodat nr.FL 2230/19.04.2012, având ca obiect modificarea art. 3.1. al Capitolului III - Durata contractului, precum și împuternicirea administratorului public, domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu, să semneze actul adițional la Contractul de comodat nr. FL 2230/19.04.2012;
Văzând Raportul nr.54659 din 16.12.2022 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin Hotărărea nr. 51/2012, modificată prin hotărârile nr. 195/2013 și nr. 211/2021, Consiliului Local a aprobat încheierea unui Contract de comodat privind transmiterea în folosință către Instituția Prefectului - Județul Vâlcea a unui spațiu situat în incinta Complexului Sportiv 1 Mai în suprafață totală de 505,70 mp, pentru desfășurarea activității Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, iar în baza acestor prevederi între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului - Județul Vâlcea a fost încheiat Contractul de comodat înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. FL 2230/19.04.2012, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale ulterioare;
Ținând seama de prevederile cap. III, art. 3.1 din Contractul de comodat nr.FL 2230/19.04.2012;
Luând în considerare adresa nr.14158/18.11.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 50219/21.11.2022, prin care Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a solicitat prelungirea duratei de folosință a spațiului pentru o perioadă de 10 ani;
În temeiul prevederilor art.608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Durata de transmitere în folosință către Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a unui spațiu situat în incinta Complexului Sportiv 1 Mai se prelungește cu încă 10 ani, respectiv până la data de 31.12.2032.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1) se va încheia un act adițional la Contractul de comodat nr. FL 2230/19.04.2012, având ca obiect modificarea art. 3.1. al Capitolului III - Durata contractului, care va avea urmărorul conținut:
"3.1. Durata contractului de comodat se prelungește pe o perioadă de 10 ani, respectiv până la data de 31.12.2032, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților."
Art.2. Se împuternicește administratorul public, domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu, să semneze actul adițional la Contractul de comodat nr.FL 2230/19.04.2012.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana - Maria POPESCU                        SECRETAR GENERAL,
                                                                     jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2022

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)