HOTĂRÂREA NR. 57
privind mandatarea reprezentaților Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A. în vederea radierii unor puncte de lucru


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 08 februarie 2022, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 4649 din data de 04.02.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanților Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A. să îndeplinească atribuția prevăzută la art.13.1 lit.d) din Actul Constitutiv al societății, în vederea radierii de la Oficiul pentru Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a unor puncte de lucru;
Văzând Raportul nr. 4667 din 04.02.2022 întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de adresa nr.1509/03.02.2022, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.4460 din 03.02.2022, prin care societatea Piete Prest S.A. a solicitat mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor în vederea radierii de la Oficiul pentru Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a următoarelor puncte de lucru: Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Regina Maria nr. 1B, județul Vâlcea – Parcare Magazinul Copiilor Romarta; Municipiul Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 125 A – Parcare Cozia; Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Emil Avrămescu nr. 9B, județul Vâlcea – Bazar Poiana, puncte de lucru în care societatea nu mai desfășoară activitate;
În temeiul prevederilor Legii nr. 31/1990 a societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.13.1 litera d) coroborat cu prevederile art.13.2 din Actul constitutiv al societății Piețe Prest S.A.;




În baza art.129 alin.(1), alin.(2), lit.a) și alin.(3), lit.d) coroborat cu art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se mandatează reprezentanţii Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Piețe Prest S.A., să îndeplinească atribuţia prevăzută la art.13.1 lit.d) din Actul Constitutiv al societății, în vederea radierii de la Oficiul pentru Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a următoarelor puncte de lucru:
a) Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Regina Maria nr. 1B, județul Vâlcea – Parcare ”Magazinul Copiilor Romarta”;
b) Municipiul Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 125 A – Parcare Cozia;
c) Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Emil Avrămescu nr. 9B, județul Vâlcea – Bazar Poiana.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează reprezentanții municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Piețe Prest S.A.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Economico-Financiară;
- Societății Piețe Prest SA;
- Reprezentanților municipiului în A.G.A. la societatea Piețe Prest S.A.




PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA                                 SECRETAR GENERAL,
                                                        jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 8 februarie 2022

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)