HOTĂRÂREA NR.189
privind modificarea statului de funcții și a Regulamentului de Organizare și Funcționare ale Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, începând cu 01.06.2022

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31 mai 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.970 din data de 18.05.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la modificarea, începând cu data de 01.06.2022, a statului de funcții al Căminului pentru Persoane Vârstnice, precum și a Regulamentului de Organizare și Funcționare al acestei instituții;
Văzând Raportul nr.971 din data de 18.05.2022, întocmit de Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art.538, art.557 și art.562 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139, alin.(1) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Începând cu data de 01.06.2022, se modifică statul de funcții al Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea prin transformarea postului de șofer, studii medii (post vacant) din cadrul Compartimentului Administrativ în post de asistent medical debutant, studii postliceale și mutarea acestuia în cadrul Compartimentului Socio-Medical.
(2) Modificarea prevăzută la alin.(1) se regăsește în anexa nr.1 - Stat de Funcții Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Consecință a modificării statului de funcții al Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea, se modifică și Regulamentul de Organizare și Funcționare al acestei instituții, conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Căminul pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcției Resurse Umane;
- Căminului pentru Persoane Vârstnice Râmnicu Vâlcea.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ionuț Eduard NUICĂ                                 SECRETAR GENERAL,
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 mai 2022

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)