HOTĂRÂREA NR.30
privind mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în
Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest SA
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 ianuarie 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.2091 din data de 17.01.2022, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind mandatarea reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în
Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea Piețe Prest SA să îndeplinească
atribuția prevăzută la art.12.2 lit.n) din Actul Constitutiv al societății,
respectiv ”să negocieze și să aprobe indicatorii de performanță financiari și
nefinanciari fundamentați pe baza planului de administrare și a scrisorii de
așteptări”, respectiv încheierea cu membrii Consiliului de Administrație, după
negocierea și aprobarea indicatorilor, de către Adunarea Generală a
Acționarilor, a actelor adiționale la contractele de mandat;
Văzând Raportul nr.2364 din data de 19.01.2022, întocmit de Biroul Juridic,
Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii
publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului
public şi privat, agricultură ;
Având în vedere că, prin Hotărârea nr.247/2021, Consiliul Local a mandatat
reprezentanții municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor
la societatea Piețe Prest S.A să numească membrii în Consiliul de Administratie
selectați în lista scurtă potrivit Raportului final nr.40589/20.10.2021, iar
prin Hotărârea nr.11/04.11.2021, Adunarea Generală a Acționarilor la societatea
Piețe Prest S.A. a numit administratorii pe o perioadă de 4 (patru) ani;
Ținând seama de adresa nr.19312/29.12.2021, înregistrată la Primăria
municipiului sub nr.267/05.01.2022, prin care societatea Piețe Prest S.A. a
comunicat Decizia nr.75 din 03.12.2021 a Consiliului de Administratie de
aprobare a componentei de administrare a planului de administrare, precum și
indicatorii de performanță ai consiliului de administratie pentru perioada
2021-2024, solicitându-ne, totodată, mandatarea reprezentanților municipiului
Râmnicu Vâlcea în AGA la societatea Piețe Prest S.A. să negocieze și să aprobe
indicatorii de performanță financiari și nefinanciari;
În temeiul prevederilor art.3, pct.2, lit.f) coroborat cu art.30, alin.(1) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
Hotărârii
Guvernului nr.722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor
prevederi din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.9.1 lit.g) coroborat cu art.12.2, lit.n) și art.12.3 din
Actul Constitutiv al societății Piețe Prest S.A.;
În baza art.129, alin.(1) și alin.(3), lit.d), art.139, alin.(1) și art.196,
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi ”pentru”, 9 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se mandatează reprezentanții municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea
Generală a Acționarilor la societatea Piețe Prest S.A. să îndeplinească
atribuția prevăzută la art.12.2 lit.n) din Actul Constitutiv al societății,
respectiv ”să negocieze și să aprobe indicatorii de performanță financiari și
nefinanciari fundamentați pe baza planului de administrare și a scrisorii de
așteptări”.
Art.2. Indicatorii de performanță financiari și nefinanciari sunt prezentați în
anexa la prezenta hotărâre, iar după negocierea și aprobarea acestora de către
Adunarea Generală a Acționarilor, aceasta va încheia cu membrii Consiliului de
administratie acte aditionale la contractele de mandat.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Biroul
Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Societății Piețe Prest S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2022