HOTĂRÂREA NR. 154
privind acordarea unui ajutor financiar familiilor afectate de incendiul din data de 26.04.2022, produs la mansarada blocului de locuințe C32, aleea Panseluțelor nr.1, pentru depășirea situației de dificultate temporară în care acestea se află


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată la data de 06 mai 2022, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 20212 din 04.05.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea acordării de la bugetul local a unui ajutor financiar în cuantum maxim de 1.000 lei/lună/familie, din Capitolul 68 – Asigurări și Asistență Socială, Titlul 57, reprezentând contravaloare chirie, pentru familiile ale căror locuințe au fost distruse de incendiul din data de 26.04.2022, (denumite persoane beneficare) și care nu dispun de locuință pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul comun nr. 20396 din 05.05.2022 întocmit de Compartimentul pentru Situații de Urgență, Sănătate și Securitatea Muncii și Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că în data 26.04.2022, conform Procesului verbal de intervenție nr.265273 din 26.04.2022 întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru Vâlcea”, s-a produs un incendiu la blocul de locuințe C32, sc. F din aleea Panseluțelor nr.1, municipiul Râmnicu Vâlcea, iar în urma acestui incendiu, așa cum rezultă din procesul – verbal amintit au fost afectate 11 locuințe de la mansarda blocului C32, scările E și F;
Luând în considerare faptul că, prin Hotărârea nr.1 din 29.04.2022 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență constituit la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, au fost dispuse o serie de măsuri, printre care: constituirea unei comisii în vederea constatării gradului de afectare a structurii blocului și de identificare a riscurilor în urma incendiului, efectuarea unei expertize de evaluare a gradului de afectare a structurii blocului, precum și închirierea, în regim de urgență, a unor spații pentru familile afectate de incendiul produs în data de 26.04.2022, plata chiriei urmând a fi suportată din bugetul local; de asemenea, prin Nota de constatare încheiată în data de 29.04.2022 de reprezentanții instituțiilor/societăților membre ale Grupurilor de suport tehnic din cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea și reprezentanții Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, s-a constatat că urmare a incendiului din data de 26.04.2022 au fost afectate 11 apartamente aflate la mansarda blocului C32, din care 6 apartamente de pe scara F și 5 apartamente de pe scara E ale blocului de locuințe C32;
Ținând seama de adresele înregistrate la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.19487/29.04.2022, nr.19735/02.05.2022, nr.19439/29.04.2022, 19600/02.05.2022, 19769/02.05.2022, prin care o parte din proprietarii apartamentelor distruse de incendiul din data de 26.04.2022, au solicitat, în regim de urgență, locuințe, motivat de faptul că apartamentele sunt afectate în întregime de incendiu și nu dețin pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea alte locuințe;
În temeiul prevederilor alin.(1) lit.d, coroborat cu alin.(5) lit.b) și c) al art.155 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art.18 din Legea nr.481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.28 din Legea nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ale art.41 și art.44 din Hotărârea Guvernului nr.50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(7) lit. h), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă acordarea de la bugetul local a unui ajutor financiar în cuantum maxim de 1.000 lei/lună/familie, din Capitolul 68 – Asigurări și Asistență Socială, Titlul 57, reprezentând contravaloare chirie, pentru familiile ale căror locuințe au fost distruse de incendiul din data de 26.04.2022, (denumite persoane beneficiare) și care nu dispun de locuință pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea, conform tabelului - anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Acordarea sumei prevăzută la art.1 persoanelor beneficiare se va face în baza contractelor de închiriere înregistrate la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea și depuse de către acestea la registratura Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
(2) Suma ce reprezintă contravaloarea chiriei, conform contractului de închiriere, va fi virată lunar de către Direcția Economico - Financiară din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, în conturi ce vor fi puse la dispoziție de persoanele beneficiare și va fi acordată pe o perioadă de maxim 12 luni, începând cu luna aferentă depunerii contractului de închiriere, dar nu mai mult de 31 mai 2023.




(3) Persoanele beneficiare vor depune în termen de 30 de zile de la data efectuării plății chiriei documentele jusitificative din care să rezulte că suma alocată a fost utilizată în acest scop. În relatiile cu tertii raspunderea pentru obligatiile asumate revine partii care s-a obligat, conform contractului de închiriere, iar Municipiul Râmnicu Vâlcea nu răspunde de eventualele prejudicii materiale sau morale suferite de părțile contractului de închiriere.
(4) Persoanele beneficiare nu vor implica financiar Municipiul Râmnicu Vâlcea în privința altor costuri suplimentare față de suma alocată potrivit art.1, orice cheltuială pretinsă peste suma alocată, de către acestea sau de către orice alt terț, va fi suportată exclusiv de către persoanele benficiare.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul pentru Situații de Urgență, Sănătate și Securitatea Muncii și Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Compartimentului pentru Situații de Urgență, Sănătate și Securitatea Muncii;
- Direcției Poliției Locale;
- Persoanelor nominalizate în anexă.




PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,    CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ionuț Eduard Nuică                              SECRETAR GENERAL,
                                                                 jurist Ion DIDOIU




Râmnicu Vâlcea, 06 mai 2022

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)