HOTĂRÂREA NR.190
privind modificarea statului de funcții al Teatrului Municipal ”Ariel” Râmnicu
Vâlcea, începând cu data de 01.06.2022
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în
data de 31 mai 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.R782 din data de 23.05.2022,
înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.23058 din 23.05.2022,
al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea
unui proiect de hotărâre referitor la modificarea statului de funcții al
Teatrului Municipal ”Ariel” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unor posturi,
începând cu data de 01.06.2022;
Văzând, de asemenea, și Raportul nr.R 783 din data de 23.05.2022, întocmit de
Teatrul Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe,
prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură,
protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale
Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările
ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.286/2011, pentru aprobarea
Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui
post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a
criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare, ale art.557 din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare și ale Ordonanței Guvernului nr.21/2007 privind
instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea
activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.a) coroborat cu alin.(3), lit.c), art.139,
alin.(1) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare
;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Începând cu data de 01 iunie 2022, se modifică statul de funcții al
Teatrului Municipal ”Ariel” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unor posturi,
după cum urmează:
Nr. crt. Compartimentul Funcția contractuală Nr. posturi
Actuală Transformare ca urmare a promovării
1. Compartimentul Artistic Actor gradul I, S Actor gradul IA, S 1
2. Compartimentul Artistic Regizor artistic, gradul II, S Regizor artistic,
gradul I, S 1
3. Compartimentul Administrativ Referent, treapta IA, M Referent de
specialitate, gradul III, S 1
4. Compartimentul Economic Financiar Casier, M/G Referent de specialitate,
gradul III, S 1
(2) Modificările aprobate conform alin.(1) se regăsesc în anexa – Statul de
funcții, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Teatrul
municipal ”Ariel” Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Teatrului Municipal ”Ariel” Râmnicu Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ionuț Eduard NUICĂ
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 mai 2022