HOTĂRÂREA NR.199
privind organizarea Festivalului de muzică electronică ”Deep Forest Fest”, ediția a III – a, în perioada 29 – 31 iulie 2022, pe platoul Fețeni, în colaborare cu societatea DEEP FOREST FEST S.R.L. și suportarea de la bugetul local a sumei necesare desfășurării acestuia


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.27493 din 21.06.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea organizării celei de-a III-a ediții a Festivalului Deep Forest Fest, ce se va desfășura pe Platoul Fețeni, în perioada 29-31 iulie 2022, suportarea din bugetul local a sumei de 89.250 de lei (TVA inclus) din Cap.67 ”Cultură, recreere, religie”, sumă ce reprezintă cheltuieli ocazionate de organizarea festivalului susmenționat, aprobarea Protocolului de colaborare în vederea organizării în parteneriat cu societatea Deep Forest Fest SRL a Festivalului de muzică electronică ”Deep Forest Fest”, ediția a III-a, precum și împuternicirea viceprimarului municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Andrei Florin Gheorghiu, să semneze Protocolul de colaborare susamintit;
Văzând Raportul nr.27495 din data de 21.06.2022, întocmit de Biroul Comunicare, Sport, Cultură, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.66/2022 de aprobare a Calendarului evenimentelor cultural-artistice pentru anul 2022 și a bugetului estimat organizării acestora;
În temeiul prevederilor art.14 coroborat cu pct.9, lit.b) din Cap. II- Anexa nr.2 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanței Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.a), d) și e), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă organizarea celei de-a III-a ediții a Festivalului Deep Forest Fest, ce se va desfășura pe Platoul Fețeni, în perioada 29-31 iulie 2022.
Art.2. Se aprobă suportarea din bugetul local a sumei de 89.250 de lei (TVA inclus) din Cap.67 ”Cultură, recreere, religie”, sumă ce reprezintă cheltuieli ocazionate de organizarea celei de-a III – a ediții a festivalului menționat la art.1.
Art.3. Se aprobă Protocolul de colaborare în vederea organizării în parteneriat cu societatea Deep Forest Fest SRL a Festivalului de muzică electronică ”Deep Forest Fest”, ediția a III-a, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.4. Se împuternicește viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Andrei Florin Gheorghiu, să semneze Protocolul de colaborare aprobat conform art.3.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Biroul Comunicare, Sport, Cultură.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Biroului Comunicare, Sport, Cultură.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Ionuț Eduard NUICĂ                                   SECRETAR GENERAL,
                                                                        jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2022

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)