HOTĂRÂREA NR. 349
privind prelungirea duratei Contractului de concesiune nr. AX057 / 01.12.1997
încheiat cu societatea PANIROXI SRL


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 noiembrie 2022, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 49920 din 17.11.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea duratei Contractului de concesiune nr. AX057 / 01.12.1997 încheiat cu societatea PANIROXI SRL (așa cum a fost modificat și completat ulterior prin acte adiționale) având ca obiect concesionarea terenului aparținând domeniului public al municipiului, în suprafață totală de 13,10 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 60638 - 10,36 mp și nr. 40311 - 2,74 mp, situat în str. Regina Maria, nr. 1, bloc L, pe o perioadă de 24 de ani, respectiv până la 30.11.2046;
Văzând Raportul nr. 50015 din 18.11.2022 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că prin Hotărârea nr. 3/1997, așa cum a fost modificată prin hotărârea nr. 61/1997, în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 23 mp situat în Râmnicu Vâlcea, strada Regina Maria (fostă Cozia), nr. 1, bloc L, societății PANIROXI SRL, pe o perioadă de 25 de ani, pentru extinderea spațiului propriu de producție, fiind încheiat contractul de concesiune nr. AX 057/01.12.1997;
Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 48289/08.11.2022, prin care societatea PANIROXI SRL a solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune având ca obiect terenul proprietatea publică a municipiului, în suprafață de 13,10 mp, situat în str. Regina Maria (fostă Cozia), nr. 1, bloc L; Terenul este înscris în Cartea Funciară a municipiului astfel: în Cartea Funciară nr. 60638 (nr. CF vechi 20395) suprafața de 10,36 mp și în Cartea Funciară nr. 40311 (nr. CF vechi 20383) suprafața de 2,74 mp, total suprafață măsurată 13,10 mp;
Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 130/29.03.2017 privind modificarea prețului de concesionare directă a terenurilor proprietatea municipiului Râmnicu Vâlcea;
În temeiul prevederilor art.306 alin.(1) și alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă prelungirea duratei Contractului de concesiune nr. AX057 / 01.12.1997 încheiat cu societatea PANIROXI SRL (așa cum a fost modificat și completat ulterior prin acte adiționale) având ca obiect concesionarea terenului aparținând domeniului public al municipiului, în suprafață totală de 13,10 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 60638 - 10,36 mp și nr. 40311 - 2,74 mp, situat în str. Regina Maria, nr. 1, bloc L, pe o perioadă de 24 de ani, respectiv până la 30.11.2046.
Art.2. Prețul concesiunii este de 334 euro/mp/24 ani, cu plata anuală a redevenței, respectiv 182,31 euro/an (334 euro/mp/24 ani x 13,10 mp = 4.375,40 euro/24 ani), echivalent în lei.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Societății Paniroxi SRL.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana - Maria POPESCU                     SECRETAR GENERAL,
                                                                 jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 25 noiembrie 2022

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)