HOTĂRÂREA NR. 269
privind acceptarea donației unor imobile – terenuri cu destinația de drum public – strada Buda

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 20 septembrie 2022, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 38494 din data de 09.09.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind:
- acceptarea donației terenului în suprafață totală de 719 mp, cu destinația de drum public, compus din terenul în suprafață de 481 mp, având număr cadastral 45738 și înscris în Cartea Funciară cu același număr și terenul în suprafață de 238 mp, având număr cadastral 45740 și înscris în Cartea Funciară cu același număr, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Buda;
- administrarea și întreținerea bunului descris mai sus se va realiza de către Direcția Administrării Domeniului Public, serviciu public de interes local cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local;
- împuternicirea Primarului municipiului ca, personal sau prin persoane desemnate prin dispoziție, să semneze actul de donație în formă autentică;
- cheltuielile ocazionate de încheierea actului de donație în formă autentică vor fi suportate de donatori;
Văzând și Raportul nr. 38963 din 13.09.2022 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că urmare a extinderii și dezvoltării zonei de locuințe din Cartierul Poenari, care include și strada Buda, au fost create, conform documentațiilor de urbanism legal aprobate, drumuri de acces la locuințele proprietate privată realizate în această zonă, în baza unor autorizații de construire, iar din strada Buda către Nord-Vest a fost creat un drum de acces, pe teren proprietate privată, primul cu o lățime de 3 m și o lungime de aproximativ 160 m și un al doilea, limitrof, cu o lățime de 3 m și o lungime de aproximativ 80 m;
Luând în considerare cererea înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 34533/11.08.2022, prin care proprietarii terenurilor mai sus menționate, respectiv: Balici Cristian-Nicolae, Balici Nicoleta- Alina, Tabacu Florin, Tabacu Elena, Titoiu Iosif-Claudiu și Titoiu Maria au oferit spre donație Consiliului Local terenul în suprafață totală de 719 mp, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, din strada Buda spre Nord-Vest, înscris în cărțile funciare 45738 și nr. 45740;
În temeiul prevederilor art.863, lit.c) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.291, alin.(3), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit c), art.139, alin.(2) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se acceptă terenului în suprafață totală de 719 mp, cu destinația de drum public, compus din terenul în suprafață de 481 mp, având număr cadastral 45738 și înscris în Cartea Funciară cu același număr și terenul în suprafață de 238 mp, având număr cadastral 45740 și înscris în Cartea Funciară cu același număr, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Buda.
(2) Terenul prevăzut la alin.(1) este identificat în Planul de amplasament și delimitare – anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Administrarea și întreținerea bunului descris la art.1 se va realiza de către Direcția Administrării Domeniului Public, serviciu public de interes local cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local.
Art.3. Se împuternicește Primarul municipiului ca, personal sau prin persoane desemnate prin dispoziție, să semneze actul de donație în formă autentică.
Art.4. Cheltuielile ocazionate de încheierea actului de donație în formă autentică vor fi suportate de donatori.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Direcției Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Adina-Florentina DOBRETE                   SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 20 septembrie 2022

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)