HOTĂRÂREA NR.14
privind aprobarea bugetului de venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2023


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2023, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.204822 din data de 17.01.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri proprii al unităților de învățământ preuiniversitar de stat pentru anul 2023;
Văzând Raportul nr.204823 din data de 17.01.2023, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.368/2022 privind bugetul de stat pe anul 2023;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborat cu alin.(4), lit.a, art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă bugetul de venituri proprii al unităților de învățământ preuniversitar de stat pentru anul 2023, în valoare totală de 4.768.100 lei, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
(2) Veniturile proprii ale unităților de învățământ preuniversitar de stat estimate pentru anul 2023, în valoare totală de 4.768.100 lei, provin din următoarele surse:
- contribuția elevilor pentru servicii cazare (internate) și masă (cantine ) - 1.321.200 lei ;
- contribuții preșcolari în grădinițele cu program prelungit - 1.945.720 lei;
- taxe și alte venituri în învățământ - 326.100 lei;
- alte venituri - 195.000 lei;
- sume din excedent pentru acoperirea golurilor de casă - 140.200 lei ;
- sume utilizate din excedent pentru secțiunea funcționare - 839.880 lei.
TOTAL = 4.768.100 lei
(3) Din veniturile proprii aprobate conform alin.(1) vor fi finanțate următoarele categorii de cheltuieli, prezentate în anexa nr.2 la prezenta hotărâre:
- 679.800 lei – cheltuieli de personal;
- 4.088.300 lei – cheltuieli materiale.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Andreea-Maria IORDACHE                     SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)