HOTĂRÂREA NR.191
privind aprobarea tarifului distinct pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale aplicabil pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 4 iulie 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.26516 din 14.06.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea tarifului distinct pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipal aplicabil pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea în cuantum de 1.067,66 lei/to (fărăTVA ), respectiv 3,61 lei/persoană/lună (fărăTVA) pentru utilizatorii casnici și 373,68 lei/mc (fărăTVA) pentru utilizatorii non-casnici, calculat potrivit prevederilor Ordinului ANRSC nr.640/30.09.2022;
Văzând Raportul nr.26627 din data de 14.06.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că în urma desfăşurării procedurii de achiziţie publică având ca obiect "Delegarea gestiunii unor activităţi componente ale Serviciului Public de Salubrizare a Municipiului Râmnicu Vâlcea”, respectând prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, a fost încheiat Contractul de delegare nr.23205/26.06.2015, cu Operatorul a cărui ofertă a fost desemnată câştigătoare, respectiv ASOCIEREA ROMPREST ENERGY SRL și COMPANIA ROMPREST SERVICE S.A. - lider de asociere ROMPREST ENERGY SRL prin care a fost delegată gestiunea următoarelor activități componente ale serviciului de salubrizare: Colectarea separată și transportul separat al deșeurilor municipale și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, precum și Colectarea și transportul deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, iar ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr.161/30.05.2023, s-a aprobat modificarea și completarea Contractului de delegare nr.23205/26.06.2015, în sensul corelării denumirii activităților a căror gestiune a fost delegată, cu denumirile reglementate de Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și completările ulterioare; de asemenea, prin Hotărârea nr. 10 din 31 ianuarie 2023, modificată și completată de Hotărârea nr 61 din 28 februarie 2023, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat delegarea gestiunii activităților de sortare și tratare mecano-biologică a deșeurilor municipale, începând cu data de 01.02.2023 până la operaționalizarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) de la nivelul județului Vâlcea și delegarea gestiunii activităților mai sus menționate de către A.D.I. Salubrizare Vâlcea, către operatorul NEW RECYCLING SRL prin procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare, conform prevederilor art.104 alin.(1) lit.c) din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, pentru următoarele activități: a) sortarea deșeurilor de hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă colectate separat din deşeurile municipale în staţii de sortare, inclusiv transportul reziduurilor rezultate din sortare la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică și b) tratarea mecano-biologică a deşeurilor reziduale în instalaţiile integrate de tratare, inclusiv transportul deşeurilor stabilizate biologic la depozitele de deşeuri şi/sau la instalaţiile de valorificare energetică.
Ținând seama de Nota de control nr.18990 din 28.04.2023 întocmită de către a A.N.R.S.C. – Autoritatea Teritorială Sud – Vest Oltenia în urma acțiunii de control constând în verificarea modului de aplicare și respectare a reglementărilor privind serviciului public de salubrizare a localitătilor, prin care a fost stabilită următoarea măsură: Autoritățile administrației publice locale vor face demersurile necesare aprobării tarifului distinct pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipal pentru activitățile desfășurate de operatori conform dispozițiilor art. 28^3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2006, cu termen de aplicare data de 30.06.2023;
Luând în considerare adresa nr.2728/08.06.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 25723/08.06.2023, prin care operatorul Romprest Energy SRL a înaintat Fișa de fundamentare pentru stabilirea tarifului de colectare separată și transportul separat al deșeurilor reciclabile de hârtie, matal, plastic și sticlă din deșeurile municipale, însoțite de memoriul tehnico-economice justificativ, din care rezultă valoarea totală a prestaţiei (Vt reciclabile cs) în sumă totală de 2.687.994,26 lei/an și cantitatea programată de deşeuri reciclabile (Q reciclabile cs ) de 6.828,09 tone/an;
În temeiul prevederilor Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 640 din 30 septembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare;
În baza art.129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 12 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 7 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă tariful distinct pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale aplicabil pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea în cuantum de 1.067,66 lei/to (fărăTVA ), respectiv 3,61 lei/persoană/lună (fărăTVA) pentru utilizatorii casnici și 373,68 lei/mc (fărăTVA) pentru utilizatorii non-casnici, calculat potrivit prevederilor Ordinului președintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr.640/30.09.2022, așa cum a rezultat din Anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Tariful distinct pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale, aprobat conform art.1 nu se facturează utilizatorilor și se utilizează de către autoritatea administrației publice locale la calculul costurilor nete pentru gestionarea deşeurilor de ambalaje ce trebuie acoperite de organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorilor.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU                           SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 4 iulie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)