HOTĂRÂREA NR. 247
privind rectificarea bugetului local pe anul 2023

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată la data de 13 septembrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 274810 din data de 11.09.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2023, prin suplimentarea acestuia cu suma de 4.897.800 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli, precum și virări de credite bugetare;
Văzând și Raportul nr. 274812 din data de 11.09.2023, întocmit de Direcția Economico – Financiară, precum și avizele comisiilor nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 13/31 ianuarie 2023 a fost aprobat bugetul local pe anul 2023, precum și listele de investiții pe surse de finanțare pentru anul curent, valoarea totală a bugetului aprobat fiind de 471.000.650 lei, din care excedent an 2022 – 19.323.980 lei, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli, ce a fost ulterior suplimentat, ajungând la valoarea totală de 492.641.450 lei;
În temeiul prevederilor alin.(2) al art.19, art.49, alin.(5), alin.(6) și art.58 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 808/08 septembrie 2023 privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, pentru finanțarea intituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere si filarmonici;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se rectifică bugetul local pe anul 2023, prin suplimentarea acestuia, atât la partea de venituri cât și la partea de cheltuieli, cu suma de 4.897.800 lei – cod sursă 04.02.06 –sume defalcate din impozit pe venit din cota de 2% pentru instituțiile publice de spectacole, suma repartizată pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole și concerte, conform Hotărârii Guvernului nr. 808/08.09.2023 privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022.
(2) Bugetul rectificat conform alin.(1) ajunge la valoarea totală de 497.539.250 lei.
Art.2. Se aprobă virarea de credite în cadrul aceluiași capitol în sumă de 1.000.000 lei, sursă buget local, în cadrul secțiunii funcționare, de la ordonatorul principal de credite, la ordonatorul terțiar de credite, astfel:
- 1.000.000 lei – CAP. 67 ”Cultură, recreere și religie” - Municipiul Râmnicu Vâlcea;
+ 1.000.000 lei – CAP. 67 ”Cultură, recreere și religie” - Sport Club Municipal.
Art.3. Se aprobă virarea de credite bugetare de la un capitol la altul, în sumă de 597.800 lei – în cadrul secțiunii funcționare, astfel:
- 597.800 lei – CAP. 67 ”Cultură, recreere și religie” – Municipiul Râmnicu Vâlcea;
+ 597.800 lei – CAP. 65 ”Învățământ” – reparații unități de învățământ preuniversitar de stat.
Art.4. Influențele din această rectificare se regăsesc prezentate în anexele parte integrantă a bugetului local după cum urmează:
- Anexa nr. 1 - Situatia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul 2023, suplimentată cu suma de 4.897.800 lei și o valoare totală de 497.539.250 lei din care 463.705.170 lei venituri estimate pentru anul 2023 și 33.834.080 lei excedent an 2022;
- Anexa nr. 1a - Situatia veniturilor estimate de încasat la bugetul local pe anul 2023, suplimentează cu suma de 4.897.800 lei și o valoare totală de 334.536.080 lei – sectiunea funcționare.
- Anexa nr. 2 - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a creditelor bugetare pe anul 2023, suplimentată cu suma de 4.897.800 lei, ajungând la valoarea totală de 497.539.250 lei.
- Anexa nr. 2a - Situatie privind repartizarea pe capitole de cheltuieli a creditelor bugetare pe anul 2023, suplimentată cu suma de 4.897.800 lei și o valoare totală de 334.536.080 lei – sectiunea functionare.
Art.5. Anexele nr. 1b, 2b, 3, 4, 5, 6 și 7 parte integrantă a bugetului rămân nemodificate.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU                             SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 13 septembrie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)