HOTĂRÂREA NR.326
privind realizarea unor investiţii suplimentare la Baza sportivă ”1 Mai”

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2023, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.49206 din data de 17.11.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind realizarea unor investiții suplimentare la Baza sportivă ”1 Mai”, respectiv construirea unei pergole decorative;
Văzând Raportul nr.49678 din data de 20.11.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice și comerț, întreprinderi mici și mijlocii, administrarea domeniului public și privat ;
Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.45376/24.10.2023, prin care societatea SOTIL SPORT SRL – concesionarul Bazei sportive ”1 Mai” - a solicitat acordul Consiliului Local pentru realizarea unei pergole decorative de protecție a spațiului pentru mesele de consumație în aer liber, acord solicitat prin Certificatul de Urbanism nr.1351/37471/06.10.2023;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Prin prezenta hotărâre se exprimă acordul Consiliului Local pentru realizarea lucrării "Construire pergolă decorativă", care face obiectul Certificatului de Urbanism nr.1351/37471/06.10.2023.
Art.2. Lucrarea descrisă la art.1 se va efectua cu respectarea prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi actualizată și a documentațiilor de urbanism aprobate în condițiile legii.
Art.3. Bunurile realizate în cadrul obiectivului de investiţii descris la art.1 constituie bunuri de retur şi vor fi transmise concedentului la încetarea din orice cauză a contractului, gratuit şi libere de orice sarcini.
Art.4. Lucrarea prevăzută la art.1 va face obiectul unui act adiţional la contractul de concesiune nr.1362/2005, înregistrat sub nr.12745/13.04.2005.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Urbanism.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiare;
- Direcției Urbanism;
- Societății SOTIL SPORT S.R.L.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU                                SECRETAR GENERAL,
                                                                jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)