HOTĂRÂREA NR.395
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.186 din 04.07.2023 de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General Actualizat pentru obiectivul de investiții “Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, așa cum a fost modificată și completată prin Hotărârea nr. 320/27.11.2023


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 decembrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 54995 din data de 19.12.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.186 din 04.07.2023 de aprobare a indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General Actualizat pentru obiectivul de investiții “Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentand categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, așa cum a fost modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 320/27.11.2023;
Văzând Raportul nr. 55083 din 20.12.2023 întocmit de Direcția Investiții și Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotararea de Consiliu Local nr.186/04.07.2023 s-au aprobat indicatorii tehnico-economici și Devizul General actualizat pentru obiectivul de investiții ”Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, în sumă de 2.729.998,66 lei cu TVA, ce a fost ulterior modificată și completată prin hoptărârea nr. 320/27.11.2023;
Având în vedere că ulterior, în data de 19.12.2023, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a transmis noi observații constând în corelarea sumelor cu/fară standard de cost din anexa 2.2 c și anexa 2.2 d cu cele din cap.4 deviz general, respectiv subcap.4.1.1 -sume cu standard de cost și subcap. 4.1.2 - sume fără standard de cost, valoarea totală a devizului general, rămânând nemodificată;
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", ale Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr.1333/21.09.2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art.4, alin.(1) lit. a) - d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 și ale anexei la Memorandumul intern nr.89659/01.08.2022;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.186 din 04.07.2023 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General Actualizat pentru obiectivul de investiții “Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentand categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, așa cum a fost modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 320/27.11.2023, după cum urmează:
I. Anexa nr.1 - Anexa nr.2.2.c. la normele metodologice pentru obiectivul de investiții “Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobată prin art.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.186 din 04.07.2023, modificată prin Hotărârea nr. 320/27.11.2023 se modifică și va avea conținutul prezentat în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Investiții și Achiziții Publice.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU                                  SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 22 decembrie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)