HOTĂRÂREA NR.186
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General actualizat pentru obiectivul de investiții ”Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli
finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 4 iulie 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.28259 din data de 26.06.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a Devizului General actualizat pentru obiectivul de investiții ”Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului;
Văzând Raportul nr.28319/27.06.2023, întocmit de Direcția Investiții, Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor art.2-art.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” și ale Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art.4, alin.(1), lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2021, ale anexei la Memorandumul intern nr.89658/2022, ale Ordinului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.1310/2023 pentru modificarea și înlocuirea Anexei la Ordinul nr.1419/2022 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora, ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ”Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă devizul general actualizat pentru obiectivul de investiții ”Amenajare trecere la nivel linie CF cu dale elastice la str. Drumul Gării”, conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă finanțarea din bugetul local al UAT Rm. Vâlcea a sumei de 2.729.998,66 lei cu TVA, reprezentând cheltuielile finanțate de la bugetul local conform prevederilor art.4, alin.(6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art.4, alin.(1), lit. a)-d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2021, aprobate prin Ordinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.1333/2021.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Investiții și Achiziții Publice.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU                            SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 4 iulie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)