HOTĂRÂREA NR.210
privind prelungirea duratei de folosință gratuită a imobilului – construcție "Clădire anexă – Grădinița nr.3 Ostroveni", de către
Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic (ASCHF – R) – Filiala Vâlcea

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 iulie 2023, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.31848 din 20.07.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea duratei de transmitere în folosință gratuită către Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic (ASCHF – R) – Filiala Vâlcea a imobilului – construcție "Clădire anexă – Grădinița nr. 3 Ostroveni" până la data de 31.12.2024 și încheierea în acest sens a unui act adițional la Protocolul de predare - primire înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.38122/21.10.2015 și la ASCHF – R – Filiala Vâlcea sub nr.68/22.10.2015;
Văzând Raportul nr.31890 din data de 20.07.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 91/28.06.2001, așa cum a fost modificată prin hotărârea nr. 198/28.12.2001, Consiliul Local a aprobat transmiterea în folosință gratuită către Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic (ASCHF – R) – Filiala Vâlcea a imobilului – construcție "Clădire anexă – Grădinița nr.3 Ostroveni", situat în Râmnicu Vâlcea, strada Ostroveni nr. 10, în suprafață utilă de 89,98 mp, pentru funcționarea Centrului de zi Cozia pentru copiii cu handicap neuromotor, pe o perioadă de 5 ani, perioadă prelungită ulterior prin hotărârile nr.108/31.05.2006, nr.273/30.09.2010, respectiv nr.150/30.07.2015, până la data de 21.08.2023, cu posibilitate de prelungire prin acordul părților, fiind încheiat Procesul verbal de predare - primire înregistrat la ASCHF – R – Filiala Vâlcea sub nr. 524/21.08.2002 și Protocolul de predare – primire înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.38122/21.10.2015 și la ASCHF – R – Filiala Vâlcea sub nr. 68/22.10.2015, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 21.08.2023;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 25639/08.06.2023, prin care ASCHF – R – Filiala Vâlcea a solicitat prelungirea duratei de folosință a imobilului – construcție "Clădire anexă – Grădinița nr. 3 Ostroveni", în care funcționează Centrul de zi Cozia pentru copiii cu handicap neuromotor, până în anul 2030;
În temeiul prevederilor art.608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;






Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă prelungirea duratei de transmitere în folosință gratuită către Asociația de Sprijin a Copiilor Handicapați Fizic (ASCHF – R) – Filiala Vâlcea a imobilului – construcție "Clădire anexă – Grădinița nr. 3 Ostroveni" până la data de 31.12.2024.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1) se va încheia un act adițional la Protocolul de predare - primire înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.38122/21.10.2015 și la ASCHF – R – Filiala Vâlcea sub nr.68/22.10.2015, având ca obiect modificarea art.2, care va avea următorul conținut:
"Art.2.Transmiterea în folosință gratuită se face până la data de 31.12.2024, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local."
Art.2. Se împuternicește administratorul public, domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu, să semneze actul adițional la Protocolul înregistrat la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.38122/21.10.2015 și la ASCHF – R – Filiala Vâlcea sub nr.68/22.10.2015 .
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Asociației de Sprijin a Copiilor Handdicapați Fizic – Filiala Vâlcea.




PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU                         SECRETAR GENERAL,
                                                                jurist Ion DIDOIU




Râmnicu Vâlcea, 27 iulie 2023

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)