HOTĂRÂREA NR. 99
privind aprobarea Protocolului de colaborare pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân dintre U.A.T. Municipiul Râmnicu Vâlcea – Direcția Administrării Domeniului Public și U.A.T Oraș Brezoi

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 martie 2023, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 3382 din 23.03.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân dintre U.A.T. Municipiul Râmnicu Vâlcea – Direcția Administrării Domeniului Public și U.A.T Oraș Brezoi, aprobarea cheltuielilor ocazionate de prestarea serviciilor, precum și împuternicirea primarului municipiului, domnul Mircia Gutău, să semneze protocolul de colaborare;
Văzând și Raportul nr. 3406 din 23.03.2023 întocmit de Direcția Administrării Domeniului Public, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; de asemenea, ținând seama de amendamentul formulat în plenul ședinței privind ”prezentarea de către UAT – Orașul Brezoi a unui contract de parteneriat în vederea realizării unei campanii de sterilizare a câinilor aflați pe domeniul public/privat al acesteia”, amendament supus la vot și care a întrunit 19 voturi ”pentru” și 1 abținere;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 3946/26.01.2023, prin care U.A.T. Oraș Băile Govora, unitate – teritorială aflată pe raza județului Vâlcea, a înaintat Hotărârea Consiliului Local Brezoi nr. 35/23.02.2023, referitoare la încheierea unui protocol de colaborare în sensul sprijinirii pentru implementarea măsurilor cuprinse în programul de gestionare a câinilor fără stăpân;
În temeiul prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 1059/2013 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G nr.155/2001, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) - d) și alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 1 abţinere,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă Protocolul de colaborare pentru serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân dintre U.A.T. Municipiul Râmnicu Vâlcea – Direcția Administrării Domeniului Public și U.A.T Oraș Brezoi, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă cheltuielile ocazionate de prestarea serviciului, conform anexelor nr. 2 - 6 la prezenta hotărâre.
Art.3. Se împuternicește Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia Gutău, să semneze protocolul de colaborare prevăzut la art.1.
Art.4. UAT – Orașul Brezoi va prezenta un contract de parteneriat în vederea realizării unei campanii de sterilizare a câinilor aflați pe domeniul public/privat al acesteia.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrării Domeniului Public.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Orașului Brezoi.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Andreea – Maria IORDACHE               SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 martie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)