HOTĂRÂREA NR.9
privind îndreptarea erorii materiale a intravilanului din Planul Urbanistic General (P.U.G.) al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Cartier Goranu, strada Islazului nr.89

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2023, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.3141 din data de 19.01.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale a intravlanului din Planul Urbanistic General (P.U.G) actual al municipiului în sensul corectării limitei intravilanului din strada Islazului nr.89, Cartier Goranu, parcela C.F. nr. 59901, proprietar Buncilă Ion;
Văzând Raportul nr.3333 din data de 20.01.2023, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Luând în considerare cererile formulate de către domnul Buncilă Ion și înregistrate la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.34151/08.08.2022 și nr.56399 din 29.12.2022 și în urma verificării liniei intravilanului din Planul Urbanistic General al Municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.18/2013, s-a constatat că aceasta nu coincide cu limita parcelei CF nr. 59901;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului nr.2701/2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă îndreptarea erorii materiale din Planul Urbanistic General actual al municipiului Râmnicu Vâlcea în sensul corectării limitei intravilanului din strada Islazului nr.89, Cartier Goranu, parcela C.F. nr. 59901, proprietar Buncilă Ion.
(2) Materializarea liniei noului intravilan este prezentată în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Urbanism;
- Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobilară Vâlcea.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Andreea-Maria IORDACHE                    SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)