HOTĂRÂREA NR.278
privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: octombrie, noiembrie și decembrie 2023


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 septembrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.39841 din data de 19.09.2023, al cărui semnatar este primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pe o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: octombrie, noiembrie și decembrie 2023;
Văzând Raportul nr.39844 din 19.09.2023, întocmit de Serviciul APL, Registrul agricol și arhivă, avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și ținând seama de cele două propuneri formulate în plenul ședinței pentru desemnarea președintelui de ședință, respectiv: doamna consilier Bobeanu Maria (prima propunere) și domnul consilier Bulacu Cezar Florin (cea de-a doua propunere);
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 172 din 21.06.2023 a fost ales președinte de ședință al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea domnul consilier Grigorescu Remus, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: septembrie, octombrie și decembrie 2023, astfel că perioada pentru care a fost desemnat președintele de ședință expiră la sfârșitul lunii septembrie 2023;
În temeiul prevederilor art.123 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art.9 alin.(3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin hotărârea nr. 257/2021;
În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.123, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și întrunind:
- 13 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 10 abțineri pentru doamna consilier Bobeanu Maria, propunere adoptată întrucât a întrunit numărul minim de voturi prevăzut de art.123, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
- 9 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 14 abțineri pentru domnul consilier Bulacu Cezar Florin,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, doamna consilier Bobeanu Maria, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: octombrie, noiembrie și decembrie 2023.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Persoanei desemnate la art.1.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Remus GRIGORESCU                            SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 28 septembrie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)