HOTĂRÂREA NR.16
privind aprobarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal Ariel pentru anul 2023


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2023, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.205200 din 17.01.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Teatrul municipal ”Ariel” pentru anul 2023;
Văzând Raportul nr.20523 din 17.01.2023, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr.368/2022 privind bugetul de stat pe anul 2023;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborate cu alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă bugetul de venituri proprii și subvenții pentru anul 2023 al instituției Teatrul municipal ”Ariel”, cu o valoare totală de 3.933.970 lei, din care:
- 2.480.000 lei – subvenție de la bugetul local;
- 1.249.970 lei – excedent an 2022;
- 204.000 lei – venituri proprii.
(2) Veniturile proprii ale Teatrului municipal ”Ariel” provin din:
a) venituri din serbări și spectacole;
b) alte venituri din prestări servicii și alte activități;
c) alte venituri (vânzări bilete).
(3) La partea de Cheltuieli, creditele bugetare în sumă de 3.933.970 lei sunt repartizate pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare, după cum urmează:
- 2.425.970 lei – cheltuieli de personal;
- 1.508.000 lei – cheltuieli cu bunuri și servicii.
Art.2. Bugetul de venituri proprii și subvenții pentru anul 2023 al instituției Teatrului municipal ”Ariel”, repartizat pe sursele de venit și destinația creditelor bugetare conform clasificației, aprobat la art.1, este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Teatrul municipal Ariel.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Teatrului municipal Ariel.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Andreea-Maria IORDACHE                       SECRETAR GENERAL,
                                                                         jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)