HOTĂRÂREA NR.71
privind achiziționarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Primarului municipiului și a Municipiului Rm.Vâlcea în dosarul nr. 965/90/2015, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.8148 din data de 21.02.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind achizitionarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Primarului municipiului și a Municipiului Rm. Vâlcea în dosarul nr.965/90/2015, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, precum și împuternicirea primarului municipiului Râmnicu Vâlcea să selecteze un avocat/cabinet de avocatură, să negocieze valoarea serviciilor și să contracteze aceste servicii juridice;
Văzând Raportul nr.8244 din data de 21.02.2023, întocmit de Biroul Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea nr.10/2001, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale ;
Ținând seama de faptul că prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr.965/90/2015 reclamanții Sandu Marian și Hanciu Mircea, prin moștenitori Broke Daniela și Hanciu Teodor Ștefan, în contradictoriu cu Primarul municipiului și Municipiul Rm.Vâlcea au solicitat anularea Dispozitiei Primarului nr.685/06.02.2015 și restituirea în natură, acolo unde este posibil, fie acordarea măsurilor reparatorii în echivalent acolo unde terenurile sunt ocupate și construcțiile demolate în ceea ce privește imobilele preluate abuziv, respectiv: teren în suprafață de cca.1000 mp și construcție casă, construită din cărămidă, acoperită cu țiglă compusă din 6 camere și dependințe, situate in municipiul Rm.Vâlcea, blv.Tudor Vladimirescu nr.28; teren în suprafață de cca.10.000 mp și construcție casă, construită din cărămidă având fundatie de beton și acoperită cu țiglă, situate in Rm.Vâlcea, str.Lenin nr.315, jud.Vâlcea; teren în suprafață de cca.10.000 mp și construcție casă - conac, construită din cărămidă acoperită cu țiglă,compusă din 12 camere și dependințe, situate in Rm.Vâlcea, str.Lenin nr.335 (fost 313) jud. Vâlcea și fabrica de cherestea denumită ”Dumitru și Constantin Hanciu”, reprezentată de construcții, instalații, mașinării și terenul aferent situată în municipiul Rm.Vâlcea, str.Libertății (fostă str.Abator, fostă N.Simionescu, fostă 11 Iunie);
În temeiul prevederilor art. 109 alin.(3) teza finală din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art.1 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi “pentru”, 9 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă achizitionarea unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a Primarului municipiului și a Municipiului Rm. Vâlcea în dosarul nr.965/90/2015, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești.
Art.2. Se împuternicește primarul municipiului Râmnicu Vâlcea să selecteze un avocat/cabinet de avocatură, să negocieze valoarea serviciilor și să contracteze aceste servicii juridice.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrație, Juridic, Contencios.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcției Economico-Financiare;
• Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
• Direcției Investiții și Achiziții Publice.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Andreea-Maria IORDACHE                     SECRETAR GENERAL,
                                                                     jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)