HOTĂRÂREA NR.309
privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și
Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la punerea la dispoziție a unui
spațiu situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea,
strada Posada nr.21, pentru amenajarea unei secții de votare
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 24 octombrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.44505 din data de 18.10.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre
Municipiul Râmnicu Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la
punerea la dispoziție a unui spațiu – sala de ședințe - situat în incinta
sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, strada Posada nr.21, pentru
amenajarea unei secții de votare;
Văzând Raportul nr.44506 din 18.10.2023, întocmit de Serviciul APL, Registru
agricol și arhivă, precum și avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor;
Având în vedere că în prezent, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, sunt
stabilite 91 de secții de votare, ale căror sedii sunt, de regulă, în incinta
unităților de învătământ și ținând seama de faptul că din partea cetățenilor din
zona Troianu, au fost înregistrate multe solicitări prin care s-a cerut
înființarea unei secții de votare în zona străzii Posada, a fost identificată ca
o posibilă locație în acest sens, sala de ședințe din incinta sediului
Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea din strada Posada nr.2, fiind încheiat
un Protocol de colaborare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din
2019;
Luând în considerare că prin adresa nr. 13951 din data de 09.10.2020,
înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.38303/12.10.2020 a
fost transmisă de către Administrația Bazinală de Apă Olt notificarea privind
denunțarea protocolului, în contextul prevenirii infecției cu virusul SARS-Cov-2
și având în vedere faptul că în cursul anului 2024 vor avea loc mai multe tipuri
de alegeri (europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale), prin adresa
nr. 31097 din 14.07.2023, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a solicitat
sprijinul Administrației Bazinale Olt pentru punerea la dispoziție a unui spațiu
pentru amenajarea secției de votare pe perioada de desfășurare a alegerilor, iar
prin adresa nr. 10698 înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub
nr. 35767/21.08.2023, Administrația Bazinală de Apă Olt ne-a comunicat acceptul
pentru încheierea unui nou protocol în vederea punerii la dispoziție a spațiului
- sala de ședințe, situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor
Vâlcea din strada Posada nr.21, fiind necesară încheierea unui nou protocol de
colaborare;
În temeiul prevederilor Legii nr. 208//2015 privind alegerea Senatului și a
Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității
Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129 alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și
Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la punerea la dispoziție a unui
spațiu – sala de ședințe - situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire
a Apelor Vâlcea, strada Posada nr. 21, pentru amenajarea unei secții de votare,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul
Administrație Publică Locală, Registru agricol și arhivă.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Serviciului APL, Registru agricol și arhivă ;
- Administrației Bazinale de Apă Olt.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 24 octombrie 2023