HOTĂRÂREA NR. 63
privind stabilirea salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2024, la care participă 16 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 420 din 20.02.2024, înregistrat sub nr. 7322/20.02.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind stabilirea, începând cu data de 01.02.2024, a salariilor de bază pentru personalul contractual din cadrul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr. 421 din 20.02.2024, întocmit de Filarmonica ”Ion Dumitrescu” și înregistrat sub nr. 7321/20.02.2024, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
În temeiul prevederilor art.3, alin.(1), alin.(4), art.6 și art.11 din Legea - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.552 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.900/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit. c), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 2 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Începând cu data de 01.02.2024 se stabilesc salariile de bază pentru personalul contractual din cadrul din cadrul Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Filarmonica ”Ion Dumitrescu”.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Resurse Umane;
- Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU                                SECRETAR GENERAL,
                                                                           jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)