HOTĂRÂREA NR. 129
privind actualizarea suprafeței terenului concesionat situat în str. Regina Maria, bloc C7, scara B


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2024, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 17493 din 22.04.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind actualizarea suprafeței terenului concesionat situat în str. Regina Maria, bloc C7, scara B;
Văzând Raportul nr. 17898 din 24.04.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr. 3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 382/22.12.2023, Consiliul Local a aprobat prelungirea perioadei de concesionare a terenului în suprafață de 3,78 mp situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, bl. C7, sc. B, pe care este amenajată alee de acces din exterior, pentru proprietarii apartamentului nr. 2, pe o perioadă de 12 ani și 6 luni; concesionarea inițială a terenului a fost aprobată de Consiliul Local prin Hotărârea nr. 87/21.10.1998, în temeiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, iar în baza acestor prevederi, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și concesionarii Drăgănescu Maria Adriana, Drăgănescu Aurelia și Drăgănescu Lucian Mihai a fost încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de concesiune nr. 1797/2020; în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de concesiune, în luna ianuarie 2024 a fost întocmită documentația tehnică de cadastru, din măsurătorile efectuate rezultând că suprafața pe care este realizată aleea de acces din exterior este de 5,61 mp și nu 3,78 mp așa cum este precizat în contract;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 9153/01.03.2024, concesionarii Drăgănescu Maria Adriana, Drăgănescu Aurelia și Drăgănescu Lucian Mihai au solicitat actualizarea suprafeței de teren concesionat, situat în str. Regina Maria, bl. C7, sc. B, ap. 2, conform documentației tehnice de cadastru;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 alin. (2) din Contractul de concesiune nr. 1884/2023;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă modificarea punctului 4 al articolului 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 87/21.10.1998 în sensul concesionării suprafeței de teren rezultată din măsurători și înscrisă în Cartea Funciară nr. 62203, respectiv 5,61 mp (rotunjit în CF la 6 mp) în loc de 3,78 mp, identificată în Planul de amplasament și delimitare – anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 382/22.12.2023, după cum urmează:
”Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei de concesionare a terenului, proprietateapublică a municipiului, în suprafață de 5,61 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria, bl. C7, sc. B, pentru proprietarul/proprietarii apartamentului nr. 2, pe o perioadă d 12 ani și 6 luni, respectiv până la 20.07.2036.”
Art.3. Consecință a art.1 și art.2 se modifică art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 382/22.12.2023, după cum urmează:
”Art.2. Prețul concesiunii pentru perioada de prelungire a duratei concesiunii este de 334 euro/mp/12 ani și 6 luni, cu plata anuală a redevenței, respectiv 149,9 euro/an (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 5,61 mp = 1.873,74 euro/12 ani și 6 luni), echivalent în lei”.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU                                                 SECRETAR GENERAL,
                                                                         jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)