HOTĂRÂREA NR. 48
de modificare a Hotărârii Consiliului Local nr. 189/04.07.2023 privind închirierea prin licitație publică a luciului de apă al Lacului Nord pentru activități de agrement nautic

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2024, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.7436 din data de 20.02.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 189/04.07.2023 referitoare la închirierea prin licitație publică a luciului de apă al Lacului Nord pentru activități de agrement nautic;
Văzând Raportul nr. 7883 din 22.02.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice și comerț, întreprinderi mici și mijlocii, administrarea domeniului public și privat și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin hotărârea nr. 189/04.07.2023, Consiliul Local a aprobat închirierea, prin licitație publică, a luciului de apă al Lacului Nord, în suprafață de 50.053 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Nord, înscris în Cartea Funciară a municipiului nr. 47318, identificat ca 2 HB în Planul de amplasament și delimitare, pentru desfășurarea de activități de agrement nautic, pe o perioadă de 5 sezoane estivale, respectiv până la data de 31.10.2027, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților, prețul de pornire la licitație, precum și documentația de atribuire pentru închirierea prin licitație publică a luciului de apă; de asemenea, au fost desemnați și reprezentanții Consiliului Local care să facă parte din comisia de evaluare a ofertelor;
Ținând seama de faptul că în baza prevederilor hotărârii consiliului local mai sus menționată a fost publicat anunțul de licitație publică, în data de 25.07.2023 în Monitorul Oficial al României Partea a VI-a, în data de 26.07.2023 pe site-ul Primăriei și în ziarul "Curierul de Vâlcea" și în data de 29.07.2023 în ziarul "Național", având ca termen limită de depunere al ofertelor data de 16.08.2023, ora 11,00 și întrucât până la termenul limită de depunere a ofertelor nu a fost depusă nicio ofertă, procedura de licitație a fost anulată, fapt consemnat în Raportul nr. 35156/16.08.2023 privind rezultatul procedurii de licitație publică a luciului de apă al Lacului Nord pentru activități de agrement nautic;
Luând în considerare că, perioada de închiriere aprobată de către consiliul local, prin hotărârea nr. 189/04.07.2023, a fost de 5 sezoane estivale (respectiv până la data de 31.10.2027) începând cu sezonul estival 2023, sezon în prezent expirat, pentru organizarea unei noi proceduri de licitații este necesară actualizarea documentația de licitație, în sensul eliminării datei limită de închiriere de 31.10.2027;
În temeiul prevederilor art.108, lit.c), coroborate cu prevederile art.333, alin.(1) și (5), ale art.334, alin.(1) și (2), coroborate cu prevederile art.310, alin.(1) și alin.(2), lit.a) și b) și ale art.313, ale art.338, coroborat cu art.317 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 189/04.07.2023 referitoare la închirierea prin licitație publică a luciului de apă al Lacului Nord pentru activități de agrement nautic, după cum urmează:
I. Alin.(1) al art. (1) din Hotărârea Consiliului Local nr. 189/04.07.2023 se modifică, în sensul eliminării datei limită de închiriere de 31.10.2027 și va avea următorul conținut:
"Art. 1. (1) Închirierea prin licitație publică a luciului de apă al Lacului Nord (MFDP06602), în suprafață de 50.053 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Nord, înscris în Cartea Funciară a municipiului nr. 47318, având valoarea de inventar de 605.806 lei – identificat ca 2 HB în Planul de amplasament și delimitare - Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, pe o perioadă de 5 sezoane estivale, cu posibilitatea de prelungire cu acordul părților, pentru activități de agrement nautic. "
Art.2. Consecință a prevederilor art.1 din conținutul documentației de atribuire aprobată de către Consiliul local prin art.2 din hotărârea nr. 189/2023, la durata închirierii/durata contractului se elimină sintagma "respectiv până la data de 31.10.2027".
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU                         SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)