HOTĂRÂREA NR.362/51
privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Comisia socială de analiză a solicitărilor pentru atribuirea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii și în comisia de contestații privind stabilirea accesului la locuințele pentru tineri


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2024, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.44279 din data de 20.11.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind desemnarea a 4 (patru) reprezentanți ai Consiliului Local care să facă parte din Comisia socială de analiză a solicitărilor pentru atribuirea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, precum și a 2 (doi) reprezentanți în comisia de contestații privind stabilirea accesului la locuinţele pentru tineri, acordarea punctajului în soluționarea cererilor, precum și repartizarea efectivă a locuințelor;
Văzând Raportul nr.44349 din 20.11.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement și ca urmare a propunerilor formulate în plenul ședinței pentru desemnarea următorilor consilieri în comisia socială de analiză, respectiv: Popescu Iuliana Maria, Popa Valentin-Adrian, Văcaru Flavius Constantin, Ion Duca Irina Elena, Dobre Victor Daniel Iosif, Morar Adelina Ionela și pentru desemnarea a 2 (doi) consilieri în comisia de contestații, respectiv: Amza Valeru și Savu Adrian Nicușor;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 30/25.02.2021 au fost desemnaţi 4 (patru) reprezentanţi ai Consiliului Local în comisia socială pentru analizarea solicitărilor privind repartizarea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii și 2 (doi) reprezentanți în comisia de soluționare a contestațiilor și ținând seama de noua componență a Consiliului Local rezultată în urma alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 09.06.2024;
În temeiul prevederilor Legii nr.152/1998, privind înfiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art.14 și art.15 din Hotărârea Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor art.129, alin.(2), lit.d), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139, alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și întrunind:
- 13 voturi ”pentru” desemnarea doamnei Popescu Iuliana Maria - membru în comisia socială, propunere adoptată;
- 13 voturi ”pentru” desemnarea domnului Popa Valentin Adrian - membru în comisia socială, propunere adoptată;
- 13 voturi ”pentru” desemnarea domnului Văcaru Flavius Constantin - membru în comisia socială, propunere adoptată;
- 3 voturi ”pentru” desemnarea doamnei Ion Duca Irina Elena - membru în comisia socială, propunere neadoptată;
- 2 voturi ”pentru” desemnarea domnului Dobre Victor Daniel Iosif - membru în comisia socială, propunere neadoptată;
- 14 voturi ”pentru” desemnarea doamnei Morar Adelina Ionela - membru în comisia socială, propunere adoptată;
- 14 voturi ”pentru” desemnarea domnului Amza Valeru - membru în comisia de contestații, propunere adoptată;
- 17 voturi ”pentru” desemnarea domnului Savu Adrian Nicușor - membru în comisia de contestații, propunere adoptată,
Întrunind 22 de voturi “pentru” proiectul de hotărâre supus dezbaterii, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se desemnează 4 (patru) reprezentanți ai Consiliului Local, care vor face parte din Comisia socială de analiză a solicitărilor pentru atribuirea locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, după cum urmează:
1. doamna Popescu Iuliana Maria;
2. domnul Popa Valentin Adrian;
3. domnul Văcaru Flavius Constantin;
4. doamna Morar Adelina Ionela.
Art.2. Se desemnează 2 (doi) reprezentanți ai Consiliului Local, care vor face parte din Comisia de contestaţii privind stabilirea accesului la locuinţele pentru tineri, acordarea punctajului în soluționarea cererilor, precum și repartizarea efectivă a locuințelor, după cum urmează:
1. domnul Amza Valeru ;
2. domnul Savu Adrian Nicușor.
Art.3. Componența comisiilor prevăzute la art.1 și art.2 va fi stabilită prin dispoziţie a primarului.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Persoanelor prevăzute la art.1 și art.2.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU                                                SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 noiembrie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)