HOTĂRÂREA NR.121
privind alocarea sumei de 5.000 lei, de la bugetul local, pentru organizarea în Municipiul Râmnicu Vâlcea a ”Memorialului Leonard Gugulici”, ediția a III -a în data de 25 mai 2024


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2024, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.17298 din data de 22.04.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind alocarea de la bugetul local a sumei de 5.000 lei din Cap. 67 – ”cultură, recreere și religie”, pentru organizarea în Municipiul Râmnicu Vâlcea a ”Memorialului Leonard Gugulici”, ediția a III -a, în data de 25 mai 2024, aprobarea Protocolului de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Clubul Sportiv Evolution Gym, în vederea organizării memorialului mai sus menționat, precum și împuternicirea domnului Ninel – Eusebiu Vețeleanu, administrator public al municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze protocolul de colaborare;
Văzând Raportul nr.17300 din data de 22.04.2024, întocmit de Serviciul Comunicare, Relații Publice, Cultură, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 12824 din 26.03.2024 prin care Clubul Sportiv Evolution Gym a solicitat sprijin financiar în vederea organizării în Municipiul Râmnicu Vâlcea a ”Memorialului Leonard Gugulici”, ediția a III-a, ce se va desfășura în data 25.05.2024, în incinta Sălii Sporturilor Traian;
În temeiul prevederilor art.14 alin.(4) coroborat cu prevederile pct.9, lit.b) – servicii recreative și sportive - sport din Anexa nr.2, Cap. II din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Consiliului Local nr. 28/2024 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listelor de investiții pe surse de finanțare al Municipiului Râmnicu Vâlcea pe anul 2024;
În baza art.129, alin.(1), alin. (2), lit.d) și e), alin.(7), lit.a), d) și e), alin.(9), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă alocarea sumei de 5.000 lei de la bugetul local din Cap. 67 – ”cultură, recreere și religie”, pentru organizarea în Municipiul Râmnicu Vâlcea a ”Memorialului Leonard Gugulici”, ediția a III -a, în data de 25 mai 2024.
Art.2. (1) Se aprobă Protocolul de Colaborare între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Clubul Sportiv Evolution Gym, în vederea organizării ”Memorialului Leonard Gugulici”, ediția a III -a, în data de 25 mai 2024, în incinta Sălii Sporturilor Traian, conform anexei la prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește domnul Ninel – Eusebiu Vețeleanu, administrator public al municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze Protocolul de Colaborare, aprobat la alin.(1).
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Serviciul Comunicare, Relații Publice, Cultură.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Serviciului Comunicare, Relații Publice, Cultură;
- Clubului Sportiv Evolution Gym.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU                                             SECRETAR GENERAL,
                                                                     jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)