HOTĂRÂREA NR.107
privind aprobarea tarifelor activității de dezinsecție, dezinfecție și
deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare,
aplicabile pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 martie 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.12426 din data de 25.03.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la aprobarea tarifelor pentru prestarea
activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului
public de salubrizare, aplicabile pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea de către
operatorul Piețe Prest SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local
al Municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr.12441 din data de 25.03.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că, prin Hotărârea nr.14/2024, Consiliul Local a aprobat
Studiul de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de
gestiune a activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, componentă a
serviciului public de salubrizare din Municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și
documentația de atribuire, soluția optimă de gestiune propusă prin Studiul
susmenționat fiind delegarea directă a gestiunii activității respective către
operatorul Piețe Prest SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local
al Municipiului Râmnicu Vâlcea;
Având în vedere necesitatea încheierii cu operatorul Piețe Prest S.A., în baza
hotărârii susmenționate, a Contractului de delegare a gestiunii unor activități
componente ale serviciului de salubrizare în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv
Anexele nr.1-13 la contract, Anexa nr.11 reprezentând tarifele pentru prestarea
activității și luând în considerare adresa nr.4387/18.03.2024, înregistrată la
sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.11455/18.03.2024, prin care
operatorul Piețe Prest S.A a înaintat documentele justificative inclusiv
tarifele activității de dezinsecție, dezinfecție și deratizare aplicabile pe
raza Municipiului Râmnicu Vâlcea;
În temeiul prevederilor art.2, alin.(3), pct.m) și ale art.14, alin.(4) din
Legea nr.101/2006, a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și ale art.8, alin.(3), lit.k) și
art.22 alin.(3) din Legea nr.51/2006, a serviciilor comunitare de utilități
publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.s), art.139, alin.(3) și
art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă tarifele pentru prestarea activității de dezinsecție,
dezinfecție și deratizare, componentă a serviciului public de salubrizare,
aplicabile pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea de către operatorul Piețe Prest
SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Local al Municipiului
Râmnicu Vâlcea, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
societatea Piețe Prest S.A.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- societății Piețe Prest S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2024