HOTĂRÂREA NR.104
privind completarea listei de proiecte prioritare din cadrul Strategiei
Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada
2021-2027
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 martie 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.12401 din data de 22.03.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind completarea listei de proiecte prioritare din cadrul
Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru
perioada 2021-2027 cu proiectele: “Restaurarea, consolidarea și conservarea
Bisericii “Sfântul Gheorghe“, respectiv “Restaurarea, consolidarea, punerea în
valoare a Bisericii “Buna Vestire“ și reabilitare clădire anexă;
Văzând Raportul nr.12402 din data de 22.03.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4 de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură ;
Având în vedere că prin hotărârea nr. 316/21.10.2022, cu modificările și
completările ulterioare, Consiliul Local a aprobat Strategia Integrată de
Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2021-2027, iar în cuprinsul
acesteia, la Capitolul V – Portofoliu de proiecte, se regăsește subcapitolul
V.1.- Lista proiectelor prioritare pentru perioada 2021-2027, listă în baza
căreia s-a derulat procedura operațională de selectare și prioritizare a
proiectelor ce vor primi finanțare prin Programul Regional Sud - Vest Oltenia
2021-2027, pentru Prioritatea 3 – Eficiență energetică și infrastructură verde,
Prioritatea 4 – Mobilitate urbană sustenabilă și Prioritatea 7 - Dezvoltare
teritorială sustenabilă; de asemenea, prin Hotărârea Consiliului Local nr.
354/27.11.2023 au fost aprobate listele de proiecte prioritare și de rezervă
finanțabile prin Programul Regional Sud–Vest Oltenia 2021-2027 pentru UAT
Municipiul Râmnicu Vâlcea;
Luând în considerare adresele numărul 1/24.01.2024, respectiv 241/25.01.2024,
înregistrate la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub numărul
3104/25.01.2024, respectiv 3139/25.01.2024, prin care Arhiepiscopia Râmnicului,
a solicitat includerea proiectelor Restaurarea, consolidarea și conservarea
Bisericii "Sfântul Gheorghe", respectiv Restaurarea, consolidarea, punerea în
valoare a Bisericii "Buna Vestire" și reabilitare clădire anexă, în Strategia
Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2021-2027, în
vederea obținerii de fonduri nerambursabile disponibile în cadrul exercițiului
financiar 2021-2027;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 156/2020, privind
stabilirea unor măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților
urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, cu
modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă completarea listei de proiecte prioritare din cadrul Strategiei
Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada
2021-2027 cu proiectele: “Restaurarea, consolidarea și conservarea Bisericii
“Sfântul Gheorghe“, respectiv “Restaurarea, consolidarea, punerea în valoare a
Bisericii “Buna Vestire“ și reabilitare clădire anexă, după cum urmează:
|
Nr. Crt. |
Denumirea Proiectului |
Măsura din cadrul SIDU în care se încadrează |
Scurtă descriere |
Buget estimativ în lei |
Surse Potențiale de finanțare |
Responsabili/ Parteneri |
Perioada Estimată |
|
135 |
Restaurarea, consolidarea și onservarea Bisericii “Sfântul Gheorghe“ |
M.3.3.1 |
Restaurare, consolidare, conservare și punere în valoare a Bisericii “Sfântul Gheorghe”, Amenajare incintă, alei pietonale, lucrări de peisagistică, sistematizare pe verticală, iluminat arhitectural și utilități; Punerea în valoare a obiectivului în scop educative, activități de marketing și promovare turistică. |
30.000.000 |
PRS – VO 2021-2027, PNRR, bugetul de stat, alte surse |
Parohia “Sfântul Ghorghe” |
2024-2027 |
|
136 |
“Restaurarea, consolidarea, punerea în valoare a Bisericii “Buna Vestire“ și reabilitare clădire anexă |
M.3.3.1 |
Restaurare, consolidare, conservare și punere în valoare a Bisericii “Buna Vestire“ și a clădirii anexă Amenajare incintă, alei pietonale, lucrări de peisagistică, sistematizare pe verticală, iluminat arhitectural și utilități;
|
29.652.000 |
PRS – VO 2021-2027, PNRR, bugetul de stat, alte surse |
Parohia „Buna Vestire” |
2024-2027 |
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează
Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcției Dezvoltare Locală;
• Direcției Economico-Financiare;
• Direcției Investiții și Achiziții Publice;
• Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2024