HOTĂRÂREA NR.160
privind realizarea unor investiţii suplimentare la Baza sportivă ”1 Mai”


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.21372 din data de 22.05.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind realizarea unor investiții suplimentare la Baza sportivă ”1 Mai”, respectiv realizarea lucrării "Construire structură acoperire teren de sport", care face obiectul Certificatului de Urbanism nr.566/14267/26.04.2024;
Văzând Raportul nr.21596 din data de 23.05.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice și comerț, întreprinderi mici și mijlocii, administrarea domeniului public și privat ;
Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.19122/07.05.2024 prin care societatea SOTIL SPORT SRL a solicitat, pentru buna funcționare a activităților desfășurate în incinta Bazei Sportive 1 Mai și eficientizarea activității economice a concesionarului, acordul Consiliului Local pentru realizarea lucrării "Construire structură acoperire teren de sport", acord stabilit prin Certificatul de Urbanism nr.566/14267/26.04.2024;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Prin prezenta hotărâre se exprimă acordul Consiliului Local pentru realizarea lucrării "Construire structură acoperire teren de sport", care face obiectul Certificatului de Urbanism nr. 566/14267/26.04.2024.
Art.2. Lucrarea descrisă la art.1 se va efectua cu respectarea prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată și actualizată și a documentațiilor de urbanism aprobate în condițiile legii.
Art.3. Lucrarea descrisă la art. 1 se va efectua doar în situația în care societatea SOTIL SPORT SRL va obține un credit bancar pentru finanțarea investițiilor. Bunurile ce se vor realiza în cadrul obiectivului de investiții constituie bunuri de retur și vor fi transmise concedentului la încetarea din orice cauză a contractului, gratuit și libere de orice sarcini.
Art.4. Lucrarea prevăzută la art. 1 va face obiectul unui act adițional la Contractul de concesiune nr. 1362/2005, înregistrat sub nr. 12745/13.04.2005.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiare;
- Direcției Urbanism;
- Societății SOTIL SPORT S.R.L.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU                                               SECRETAR GENERAL,
                                                                      jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)