HOTĂRÂREA Nr.195
privind acceptarea donației unui imobil – teren cu destinația de drum public – strada Arinilor


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 iunie 2024, la care participă 16 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.38494 din data de 13.06.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind acceptarea donației unui imobil – teren cu destinația de drum public – strada Arinilor;
Văzând Raportul nr.25401 din data de 20.06.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ținând seama de cererea înregistrată la Primăria municipiului sub nr.17655 din data de 23.04.2024 prin care terenul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Arinilor spre Nord-Vest, înscris în Cartea Funciară nr.62266, în suprafață de 200 m.p., a fost oferit de către proprietari, spre donație, Consiliului Local;
În temeiul prevederilor art.863, lit.c) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.291, alin.(3), lit.a), ale art.286, alin.(1) și alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art.3, alin.(1), lit.a) din Ordonanța Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit c) - d) și alin. (7) lit. m), art.139, alin.(2) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se acceptă donația imobilului teren în suprafață de 200 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, strada Arinilor, având numărul cadastral 62266 și înscris în Cartea Funciară nr.62266, identificat în Planul de amplasament și delimitare a imobilului - anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Imobilul menționat la art.1, ce face obiectul donației, va avea destinația de drum public, iar după încheierea actului de donație în formă autentică va fi înscris în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Administrarea și întreținerea bunului descris la art.1 se va realiza de către Direcția Administrării Domeniului Public, serviciu public de interes local cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local.
Art.4. Se împuternicește Primarul municipiului ca, personal sau prin persoane desemnate prin dispoziție, să semneze actul de donație în formă autentică.
Art.5. Cheltuielile ocazionate de întocmirea actului de donație în formă autentică vor fi suportate de către donatori.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Direcției Urbanism.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU                                           SECRETAR GENERAL,
                                                                  jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 iunie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)