HOTĂRÂREA NR. 134
privind repartizarea unei locuințe de serviciu

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 aprilie 2024, la care participă 18 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 17589 din data de 23.04.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind repartizarea locuinței de serviciu situată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Titulescu nr. 11, bloc 85 bis, sc.B, ap.2, domnului Anghel Vasile;
Văzând Raportul nr. 17678 din 23.04.2024 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin Hotărârea nr. 67/2014, modificată prin hotărârea nr. 299/2018, Consiliul Local a aprobat Regulamentul privind închirierea locuințelor de serviciu existente în patrimoniul municipiului, iar în înţelesul regulamentului, locuinţa de serviciu reprezintă locuinţa destinată salariaţilor din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, contractul de închiriere al acesteia fiind accesoriu la contractul individual de muncă şi nu poate face obiectul vânzării către chiriaşi;
Luând în considerare cererea înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.14939/09.04.2024, prin care domnul Anghel Vasile, muncitor calificat în cadrul Direcției Administrării Domeniului Public a solicitat atribuirea unei locuințe de serviciu;
În temeiul prevederilor Legii nr.114/1996 privind privind locuințele, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129 alin.(3), lit.d), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă repartizarea locuinței de serviciu situată în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Titulescu nr.11, bloc 85 bis, scara B, ap.2, domnului Anghel Vasile.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Domnului Anghel Vasile.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU                                             SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 aprilie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)