HOTĂRÂREA NR.257
privind actualizarea listelor de proiecte prioritare finanțabile prin Programul
Regional Sud-Vest 2021-2027, aprobate prin HCL nr.354/2023 cu modificările și
completările ulterioare
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 13 august 2024, la care participă 19 consilieri din cei
23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.31343 din data de 08.08.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind actualizarea listelor de proiecte prioritare
finanțabile prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027;
Văzând Raportul nr.31345 din data de 08.08.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4 de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură ;
Având în vedere că prin hotărârea nr.354/27.11.2023, Consiliul Local a aprobat
listele de proiecte prioritare finanțabile prin Programul Regional Sud-Vest
2021-2027, conform Raportului de selecție și prioritizare, iar în cadrul
apelului de documente strategice, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a depus la data
de 28.11.2023, documentația prevăzută de Ghidul specific, în vederea verificării
conformității administrative și a admisibilității Strategiei Integrate de
Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2021-2027;
Luând în considerare că ulterior, în data de 08.12.2023, prin adresa nr.
23034121, ADR a transmis scrisoarea de notificare a finalizării verificării,
conform căreia Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu
Vâlcea 2021-2027 a fost declarată conformă, respectând prevederile art. 28-30
din Regulamentul CE 1060/2021, iar prin hotărârea nr. 80/15.03.2024, Consiliul
Local a actualizat listele de proiecte prioritare finanțabile prin Programul
Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, aferente Priorităților de investiții P3 și
P7; de asemenea, prin Hotărârea nr. 26 din data de 30.01.2024, Consiliul Local
al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat completarea listei de proiecte
prioritare din SIDU a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2021-2027, cu proiectul
Restaurarea, consolidarea și conservarea Ansamblului Bisericii “Toți Sfinții”,
monument istoric de importanță națională – Cod LMI VL-II-a-A-09609 la poziția
134 din capitolul 5 - Portofoliul de proiecte, Subcapitolul 5.1- Lista
proiectelor prioritare pentru perioada 2021-2027, iar prin Hotărârea nr.104 din
data de 28.03.2024, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a completat
lista de proiecte prioritare din SIDU a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2021-2027 cu
proiectele Restaurarea, consolidarea și conservarea Bisericii “Sfântul Gheorghe”
și Restaurarea, consolidarea, punerea în valoare a Bisericii “Buna Vestire” și
reabilitare clădire anexă, acestea ocupând pozițiile 135, respectiv 136 din
capitolul 5 - Portofoliul de proiecte, Subcapitolul 5.1- Lista proiectelor
prioritare pentru perioada 2021-2027;
Luând în considerare că potrivit prevederilor Instrucțiunii AM PR Sud Vest
Oltenia 2021-2027 nr. 11/22.02.2024 privind actualizarea documentelor strategice
(SIDU/SDL/SDT) si a Listelor de proiecte prioritare aferente ale UAT municipii
reședință de județ/municipii/orașe/ avizate de către AM PR SV Oltenia în cadrul
Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, lista de operațiuni
prioritizate poate fi actualizată în situații justificate, autoritățile publice
locale având obligația de a informa AM PR Sud-Vest cu privire la acest aspect;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.156/2020 privind
stabilirea unor măsuri pentru susținerea dezvoltării teritoriale a localităților
urbane și rurale din România cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, cu
modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se actualizează listele de proiecte prioritare finanțabile prin
Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, aferente Priorității de
investiții P7 și P4, prezentate în anexele nr. 1 și nr.2 la prezenta hotărâre,
conform noului Raport de selecție și prioritizare, prezentat în anexa nr. 3 la
prezenta hotărâre.
(2) Lista proiectelor prioritare finanțabile în cadrul Programul Regional
Sud-Vest Oltenia 2021-2027, aferente Priorității P3, prezentată în anexa nr.1 la
Hotărârea Consiliului Local nr. 80/2024, rămâne nemodificată.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcției Dezvoltare Locală;
• Direcției Economico-Financiare;
• Direcției Investiții și Achiziții Publice;
• Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe MIHĂILESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 13 august 2024