HOTĂRÂREA NR. 221
privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții “Alinierea parcului ETA S.A. la cerințele dezvoltării durabile” SMIS 128142

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 22 iulie 2024, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.28152 din data de 15.07.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții “Alinierea parcului ETA S.A. la cerințele dezvoltării durabile” SMIS 128142;
Văzând Raportul nr.28197 din data de 15.07.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere faptul că, prin Hotărârea nr.365/2018, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local a aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și indicatorii tehnico-economici, conform Deviz General – Scenariul 2, inclusiv Anexa privind scurta descriere a investiției, pentru obiectivul susmenționat, la valoarea totală de 77.726.561,10 lei cu TVA, din care C+M 19.726.139,56 lei cu TVA, iar prin Hotărârea nr.240/2019, a fost aprobat proiectul ”Alinierea parcului ETA la cerințele dezvoltării durabile”, în vederea finanțării acestuia în Cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, precum și valoarea totală a acestuia în cuantum de 77.726.561,10 lei (inclusiv TVA); ulterior, la data de 13.05.2020, pentru proiectul susmenționat, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a semnat contractul de finanțare nr.5419, în cadrul căruia s-a derulat Contractul de execuție lucrări nr.17523/11.05.2021 la care, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, a fost încheiat Actul adițional nr.1 având ca obiect introducerea formulei de ajustare a prețurilor materialelor de construcții pentru restul fizic de executat la acea dată;
Luând în considerare faptul că, deși valoarea totală finală a proiectului se încadrează în valoarea totală aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.365/2018, valoarea lucrărilor de C+M executate depășește valoarea lucrărilor de C+M aprobată, fapt ce impune actualizarea acestui indicator tehnico-economic;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, ale Ordonanței Guvernului nr.15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.2050/30.12.2021;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă devizul general actualizat și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Alinierea parcului ETA S.A. la cerințele dezvoltării durabile”, SMIS 128142, la valoarea totală de 77.726.561,10 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 19.909.896,89 lei fără TVA, respectiv 23.692.777,31 lei cu TVA, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe MIHĂILESCU                       SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 22 iulie 2024

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)