HOTĂRÂREA NR.25
privind delegarea responsabilității referitoare la organizarea și derularea la nivel local, a procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor și măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României
pentru perioada 01 septembrie 2024 – 31 iulie 2029

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30.01.2024, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.2171 din 18.01.2024, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind delegarea responsabilității organizării și derulării, la nivel local, a procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor și măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României pentru perioada 01 septembrie 2024 – 31 iulie 2029 către Consiliul Județean Vâlcea și, în consecință, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea își declină responsabilitatea organizării și derulării, la nivel local, a acestor proceduri către Consiliul Județean Vâlcea;
Văzând Raportul nr.2174 din 18.01.2024, întocmit de Serviciul APL, Registru agricol și arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Luând în considerare adresa nr. 25176/27.12.2023, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 55857/27.12.2023, prin care Consiliul Județean Vâlcea a solicitat comunicarea, până la data de 01.02.2024, a hotărârii Consiliului Local de asumare a organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor și măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României pentru perioada 01 septembrie 2024 – 31 iulie 2029;
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, precum și ale art.1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru Școli al Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.d) coroborat cu alin. (7) lit.a) art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Responsabilitatea organizării și derulării, la nivel local, a procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor și măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României pentru perioada 01 septembrie 2024 – 31 iulie 2029 se deleagă către Consiliul Județean Vâlcea.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1), Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea își declină responsabilitatea organizării și derulării, la nivel local, a procedurilor prevăzute la alin.(1) către Consiliul Județean Vâlcea.
Art.2. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Economico-Financiare ;
- Consiliului Județean Vâlcea;
- Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU                 SECRETAR GENERAL,
                                                                jurist Ion DIDOIU


Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2024

Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)