HOTĂRÂREA NR.287
privind completarea Listei bunurilor aparținând domeniului public și privat al
municipiului, utilizate de către societatea CET GOVORA SA pentru realizarea
serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice și
apei calde de consum – Anexa nr.1 la Contractul de concesiune nr.9692/2002
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 30 septembrie 2024, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.36301 din data de 19.09.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind completarea Listei bunurilor aparținând domeniului
public și privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea, utilizate de către societatea
CET GOVORA SA pentru realizarea serviciului public de producere, transport și
distribuție a energiei termice și apei calde de consum – Anexa nr. 1 la
Contractul de concesiune nr.9692/2002, cu imobilul – construcție, proprietate
publică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, realizat în cadrul obiectivului de
investiții “Amenajare Locuințe Sociale Zona Ostroveni”, "Punct termic locuințe
sociale zona Ostroveni", situat în strada Frunzișului nr. 34, având suprafața de
31,36 mp , numărul de inventar DP46035 şi valoarea de inventar de 313.655,10
lei;
Văzând Raportul nr.36405 din data de 19.09.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor ; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură ;
Având în vedere faptul că, prin Hotărârea nr.36/2002, Consiliul Local a aprobat
concesionarea serviciului public de producere, transport și distribuție a
energiei termice și apei calde de consum din municipiul Râmnicu Vâlcea către
S.C. CET GOVORA S.A., încheindu-se în acest sens Contractul de concesiune
nr.9692/16.05.2002; astfel, în scopul realizării obiectului contractului,
concedentul a încredințat concesionarului folosința clădirilor, a instalațiilor
și a rețelei de distribuție, lista bunurilor aparținând domeniului public al
municipiului, utilizate de către societatea CET GOVORA SA pentru realizarea
serviciului public de producere, transport și distribuție a energiei termice
constituind anexa 1 la Contractul de concesiune nr.9692/2002;
Ținând seama de faptul că în cursul anului 2024, în cadrul obiectivului de
investiții ”Amenajare locuințe sociale zona Ostroveni”, au fost realizate 5
(cinci) blocuri de locuințe sociale, având în total un număr de 120 de unități
locative pentru a căror alimentare cu apă caldă și agent termic s-a realizat un
punct termic în suprafață de 31,36 m.p. ce urmează a fi pus la dispoziția
operatorului serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei
termice și apei calde de consum din municipiu este prestat de către societatea
CET GOVORA SA;
În temeiul prevederilor art.8, alin.(1) din Legea nr.51/2006 a serviciilor
comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și
art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă completarea Listei bunurilor aparținând domeniului public și
privat al Municipiului Râmnicu Vâlcea, utilizate de către societatea CET GOVORA
S.A. pentru realizarea serviciului public de producere, transport și distribuție
a energiei termice și apei calde de consum – Anexa nr.1 la Contractul de
concesiune nr.9692/2002, cu imobilul – construcție, proprietate publică a
Municipiului Râmnicu Vâlcea, realizat în cadrul obiectivului de investiții
“Amenajare Locuințe Sociale Zona Ostroveni”, "Punct termic locuințe sociale zona
Ostroveni", situat în strada Frunzișului nr.34, având suprafața de 31,36 mp,
numărul de inventar DP46035 şi valoarea de inventar de 313.655,10 lei.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Societății CET GOVORA S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe MIHĂILESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2024