HOTĂRÂREA NR. 59
privind aprobarea bugetului Direcției de Asistență Socială pentru anul 2025

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 martie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.221809 din data de 17.03.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului Direcției de Asistență Socială pentru anul 2025;
Văzând Raportul nr.221810 din data de 17.03.2025, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr.9/2025 privind bugetul de stat pe anul 2025;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborat cu alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,


H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă bugetul Direcției de Asistență Socială pentru anul 2025, cu o valoare totală de 64.259.500 lei, sursele de finanțare fiind următoarele:
- 8.311.500 lei – sursă buget local;
- 55.448.000 lei – sume defalcate din TVA;
- 500.000 lei – subvenții AJPIS (ajutor încălzire lemne).
(2) La partea de cheltuieli, creditele bugetare în sumă de 64.259.500 lei sunt repartizate pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare, după cum urmează:
- 15.253.000 lei – cheltuieli de personal, din care 3.800.000 lei – aparat propriu (sursă buget local) și 11.453.000 lei – asistenți personali (sursă buget de stat);
- 961.500 lei – cheltuieli cu bunuri și servicii;
- 48.035.000 lei – cheltuieli cu asistența socială, din care:
a) 43.995.000 lei – indemnizații persoane cu handicap – sursă buget de stat;
b) 500.000 lei – ajutoare încălzire cu lemne – sursă AJPIS;
c) 2.500.000 lei – indemnizații persoane cu handicap – sursă buget local ;
d) 1.040.000 lei – alte ajutoare – sursă buget local.
- 10.000 lei – alte cheltuieli (asociație).
Art.2. Bugetul Direcției de Asistență Socială pentru anul 2025, aprobat conform art.1, este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Economico-Financiară și Direcția de Asistență Socială.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcției de Asistență Socială.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                                SECRETAR GENERAL,
                                                                           jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 25 martie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)