HOTĂRÂREA NR.374
privind darea în administrarea Direcției Administrării Domeniului Public a
stațiilor de reîncărcare vehicule electrice, proprietatea municipiului,
realizate prin proiectul ”Creșterea performanței energetice în blocurile de
locuințe din municipiul Râmnicu Vâlcea – Lot IV”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 23 decembrie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.47302 din data de 17.12.2025, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind darea în administrarea Direcției Administrării
Domeniului Public a stațiilor de reîncărcare vehicule electrice, proprietatea
municipiului, realizate prin proiectul ”Creșterea performanței energetice în
blocurile de locuințe din municipiul Rm. Vâlcea – Lot IV”;
Văzând Raportul nr.47305 din data de 17.12.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că în cadrul Planului Național de Redresare și
Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a
derulat proiectul ”Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe
din municipiul Râmnicu Vâlcea – Lot IV”, în baza Contractului pentru finanțare
nr.130067 din data de 17.11.2022, încheiat între Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de investiții
pentru PNRR și Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea;
astfel, prin proiect au fost amplasate pe domeniul public, conform standardelor
impuse prin programul de finanțare, 2 (două) stații de încărcare mașini
electrice pe strada Republicii, zona blocului R24, recepția lucrărilor fiind
finalizată la data de 23.09.2025, conform Procesului verbal de recepție la
terminarea lucrărilor nr. C5-A3.1-29/157/23.09.2025;
Având în vedere și faptul că, prin Hotărârile nr.195/30.09.2021 și
nr.224/29.08.2025, Consiliul Local a aprobat ca administrarea stațiilor de
reîncărcare vehicule electrice, realizate prin obiectivele de investiții
anterioare, să se realizeze de către Direcția Administrării Domeniului Public,
pentru o unitară administrare a acestora;
În temeiul prevederilor art. 108 lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
În baza 129, alin.(1), alin.(2) lit.b) și c), art.139, alin.(3), lit. g) și
art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă darea în administrarea Direcției Administrării Domeniului
Public a stațiilor de reîncărcare vehicule electrice, proprietatea municipiului,
realizate prin proiectul ”Creșterea performanței energetice în blocurile de
locuințe din municipiul Rm. Vâlcea – Lot IV”, identificate în anexa la prezenta
hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2025