HOTĂRÂREA NR. 355
privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de
stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea propuse să funcționeze
pentru anul școlar 2026 - 2027
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea întrunit în ședință extraordinară
la data de 04 decembrie 2025, la care participă 18 consilieri locali din cei 23
în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 44577 din 27.11.2025, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ
preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea
propuse să funcționeze pentru anul școlar 2026 - 2027;
Văzând Raportul nr. 44580 din 27.11.2025 întocmit de Serviciul APL, Registru
agricol și arhivă, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico - sociale
și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială,
activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere adresa nr. 6099 din 17.11.2024, înregistrată la Primăria
municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 43140 din 17.11.2024, prin care
Inspectoratul Școlar Județean a transmis avizul conform, avizând rețeaua școlară
propusă pentru anul școlar 2026-2027, sub rezerva observației că, în situația în
care, în anul școlar 2026-2027, nu ne vom încadra cu cheltuiala de personal
calculată conform costului standard corelat cu numărul de elevi școlarizați,
I.S.J. Vâlcea nu se poate angaja în asigurarea diferențelor de fonduri; de
asemenea, s-a solicitat ca în hotărârea de aprobare a rețelei scolare să se
menționeze faptul că fondurile suplimentare pentru cheltuielile de personal
neacoperite se asigură din bugetele locale-venituri proprii, acolo unde va fi
cazul;
În temeiul prevederilor art.16, art.19 și ale art.248 alin. (23) din Legea nr.
198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările
ulterioare, ale anexei nr. 1 - Metodologia privind reorganizarea unităţilor de
învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, aprobată prin Ordinul
Ministrului Educației nr. 6799/2023, ale anexei nr.1 - Metodologia privind
procesul de organizare a reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ
preuniversitar, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 6800/2023, ale
Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 6636/2025 pentru aprobarea
Calendarului activităților privind reorganizarea unor unități de învățământ
preuniversitar pentru anul școlar 2026 – 2027 și ale Ordinului Ministrului
Educației și Cercetării nr.6637/2025 privind aprobarea Calendarului
operaţiunilor de organizare a reţelei şcolare, pentru anul şcolar 2026-2027;
În baza art.129, alin.(2), lit.d) coroborat cu alin. (7) lit.a), art.139,
alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 18 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea își exprimă acordul
privind transferul drepturilor de organizare și coordonare a unității de
învățământ cu personalitate juridică de nivel antepreșcolar ”Creșa Râmnicu
Vâlcea” și a structurilor arondate acesteia pentru care Consiliul Local are
calitatea de persoană juridică fondatoare, începând cu anul școlar 2026 – 2027,
către Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea.
Art.2. Se aprobă Rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de
stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea propuse să funcționeze
pentru anul școlar 2026 – 2027, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.3. Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea își exprimă acordul pentru
reorganizarea, începând cu anul școlar 2026 - 2027, a următoarelor unități de
învățământ preuniversitar de stat, după cum urmează:
a) Unitatea de învățământ cu personalitate juridică – Creșa Râmnicu Vâlcea, cu
sediul în strada Morilor nr. 28 C se reorganizează prin divizare, astfel:
1. Creșa Râmnicu Vâlcea – P.J. cu sediul în strada Morilor nr. 28 C va avea ca
structură arondată Creșa nr.6, cu sediul în strada Straubing nr. 291 A;
2. Creșa nr.1, cu sediul în strada Ostroveni nr. 101 G și Creșa nr.4, cu sediul
în strada Marin Sorescu nr.3A vor funcționa ca structuri arondate în subordinea
unității de învățământ cu personalitate juridică Școala Gimnazială nr.13, cu
sediul în strada Nichita Stănescu nr.1;
3. Creșa nr.2, cu sediul în Aleea Teilor nr. 5 va funcționa ca structură
arondată în subordinea unității de învățământ cu personalitate juridică
Grădinița cu program prelungit Ostroveni 1, cu sediul în Aleea Teilor nr.5;
4. Creșa nr.3, cu sediul în Aleea Zorelelor nr. 2 va funcționa ca structură
arondată în subordinea unității de învățământ cu personalitate juridică Liceul
Tehnologic Ferdinand I, cu sediul în Aleea Teilor nr.1;
5. Creșa nr.5, cu sediul în strada Rapsodiei nr. 9 va funcționa ca structură
arondată în subordinea unității de învățământ Grădinița cu program prelungit
Nord 1, cu sediul în strada Rapsodiei nr.9, aflată în prezent ca structură
arondată în subordinea Liceului Sanitar Antim Ivireanu, propusă pentru
reorganizare prin acordarea personalității juridice.
b) Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu” – P.J., cu sediul în strada Republicii nr.19
se reorganizează prin divizare urmată de constituirea unei noi unități cu
personalitate juridică - Grădinița cu program prelungit Nord 1, cu sediul în
strada Rapsodiei nr.9;
c) Școala Gimnazială nr.13 – P.J., cu sediul în strada Nichita Stănescu nr.1 se
reorganizează prin metoda fuziunii prin absorbție preluând ca structuri arondate
Creșa nr.1 și Creșa nr.4;
d) Grădinița cu program prelungit Ostroveni 1 – P.J., cu sediul în Aleea Teilor
nr.5 se reorganizează prin metoda fuziunii prin absorbție preluând ca structură
arondată Creșa nr.2;
e) Liceul Tehnologic Ferdinand I – P.J., cu sediul în Aleea Teilor nr.1 se se
reorganizează prin metoda fuziunii prin absorbție preluând ca structură arondată
Creșa nr.3.
Art.4. Actualizările unităților de învățământ propuse spre reorganizare pentru
anul școlar 2026 - 2027, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, vor produce
efecte după publicarea Ordinului de Ministru și după adoptarea unei hotărâri a
Consiliului Local în acest sens.
Art.5. Fondurile suplimentare pentru cheltuielile de personal neacoperite se vor
asigura din bugetul local – venituri proprii, acolo unde va fi cazul.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul
APL, Registru agricol și arhivă și Direcția Economico-Financiară.
Art.7. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice;
- Unității de invățământ Creșa Râmnicu Vâlcea;
- Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 04 decembrie 2025