HOTĂRÂREA NR. 234
privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 65 din
28.02.2023
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 august 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 3067 din 18.08.2025, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr.65
din 28.02.2023, în sensul actualizării salariilor de bază prevăzute în anexa la
aceasta, prin înmulțirea coeficienților cu salariul minim brut pe țară garantat
în plată stabilit potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 598/2024,
începând cu data de 01 iulie 2024, cu luarea în considerare a Hotărârii
Consiliului Local nr. 207/25.07.2025 și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și
Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80/2023;
Văzând Raportul nr. 3078 din 18.08.2025, întocmit de unitatea de învățământ
”Cresa Râmnicu Vâlcea”, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1,
pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii
publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze
economico-sociale;
Ținând seama de faptul că în prezent salariile de bază pentru personalul
contractual din cadrul unității de învățământ Creșa Râmnicu Vâlcea sunt cele
stabilite și aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.65/28.02.2023, cu
aplicabilitate de la 1 martie 2023, salarii de bază ce au fost diferențiate pe
funcții, grade/trepte, conform anexei VIII ”Administrație”, Capitolul I, pct.III
și Capitolul II, pct.IV, fiecărei funcţii corespunzându-i 5 gradaţii
corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, calculate potrivit art.10
alin.(4) și art.19 alin.(2) din Legea nr.153/2017, iar coeficientul fiecărei
funcții a fost stabilit cu un minim și maxim raportat la salariul de bază minim
brut pe țară garantat în plată în vigoare la acea dată, respectiv 3.300 lei, la
fel ca și salariile de bază stabilite pentru aparatul de specialitate al
primarului prin Hotărârea nr.59/28.02.2024, respectându-se astfel, la momentul
adoptării celor două hotărâri principiile egalității și nediscriminării
consacrate de Legea nr. 153/2017;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 207 din 25 iulie 2025,
s-a aprobat modificarea şi completarea hotărârii nr. 59/2024 cu privire la
stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul
contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în sensul
actualizării “salariilor de bază prevăzute în anexa la aceasta prin punerea în
aplicare a Sentinţei Civile a Tribunalului Vâlcea nr.412/2025, definitivă,
pronunţată în dosarul nr.787/90/2025, în sensul înmulţirii coeficienţilor cu
salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit prevederilor
Hotărârii de Guvern nr.598/2024, începând cu data de 01 iulie 2024”, și ținând
seama de faptul că personalul contractual din cadrul unității de învățământ
Creșa Râmnicu Vâlcea desfășoară activități similare cu cei din aparatul de
specialitate al primarului și fac parte din aceeași familie ocupațională,
respectiv ”Administrație” pentru care s-a hotărât actualizarea acestora, prin
înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexa cu salariul de bază stabilit prin
Hotărârea Guvernului nr. 598/2024, este necesară actualizarea salariilor de bază
prevăzută în anexa la Hotărârea nr. 65 din 28.02.2023, în mod corespunzător, cu
respectarea prevederilor Deciziei nr.80/11 decembrie 2023 pronunțată de Înalta
Curte de Casatie și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, pe cele ale art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru a salarizării
nr.153/2017 privind sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri
publice, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 6 lit. a), b) și c), art.7 lit.g), art. 11, art.12
alin.(2), art.25 și art.38 alin.(2), lit.b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu
modificările și completările ulterioare; ale Legii nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; ale
art.552 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 59 – art.62
din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, ale
art.1 din Hotărârea Guvernului nr. 598/06.06.2024 pentru stabilirea salariului
de bază minim brut pe țară garantat în plată, ale Legii nr. 273/2006 privind
finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr. 207 din 25 iulie 2025 și
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.80 din 11 decembrie 2023
publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 84 din 30.01.2024;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c), art.139, alin.(3) și
art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 65
din 28.02.2023 cu privire la stabilirea salariilor de bază pentru personalul
contractual din cadrul unității de învățământ ”Creșa Râmnicu Vâlcea”, după cum
urmează:
I. Art.1 se completează cu 2 (două) alineate, alin. (2) și (3), cu următorul
conținut:
”(2) Se actualizează salariile de bază prevăzute în anexa la aceasta, în sensul
înmulțirii coeficienților cu salariul minim brut pe țară garantat în plată
stabilit potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 598/2024, începând cu
data de 01 iulie 2024, cu luarea în considerare a Hotărârii Consiliului Local al
municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 207/25 iulie 2025 și a Deciziei Înaltei Curți de
Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr.
80/2023.
(3) Consecință a prevederilor alin.(2), anexa la Hotărârea Consiliului Local nr.
65 din 28.02.2023 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre”.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Unitatea
de învățământ Cresa Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Resurse Umane;
- Unității de învățământ Creșa Rm. Vâlcea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cezar – Florin BULACU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 august 2025