HOTĂRÂREA NR. 69
privind modificarea Listei bunurilor de retur - Anexa 3.1 la Contractul de
delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu autobuze
și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 49043/27.12.2018
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 25 martie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 9554 din 14.03.2025, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind modificarea Listei bunurilor de retur - Anexa 3.1 la
Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local,
efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr.
49043/27.12.2018;
Văzând Raportul nr. 9556 din 14.03.2025 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr. 3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -
2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiții 4.e, Promovarea unor strategii
cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în
special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale
durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectiv Specific
4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin
investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, cu modificările și
completările ulterioare, Municipiul Râmnicu Vâlcea s-a derulat proiectul
”Modernizarea stațiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de
transport în comun și dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management
al traficului general in Municipiul Râmnicu Vâlcea”, lucrările fiind
recepționate la data de 11.04.2024, conform Procesului-Verbal de recepție la
terminarea lucrărilor înregistrat sub nr. 748, iar una dintre lucrările
executate în cadrul proiectului mai sus menționat a constat în modernizarea
stațiilor de călători prin dotarea cu adăposturi moderne, conforme cu normele de
siguranță rutieră și cu arhitectura orașului;
Luând în considerare că la inventarierea generală a patrimoniului municipiului
pe anul 2024, din cele 25 de stații rămase la dispoziția ETA SA, comisia de
inventariere a bunurilor puse la dispoziția operatorului serviciului de
transport public local, efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu
Vâlcea a propus la casare un număr de 22 de stații care nu mai erau necesare
pentru activitatea societății, cu precizarea că până la această dată nu au fost
aprobate de către consiliul local rezultatele inventarierii și ținând seama de
faptul că ulterior, ca urmare a solicitării formulate de către UAT Comuna
Vlădești privind punerea la dispoziție a 12 adăposturi de călători din cele
disponibilizate, în măsura în care acestea sunt disponibile, cu adresa nr.
470/10.03.2025, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.
8683/10.03.2025, societatea ETA SA a precizat că în urma vizualizării stațiilor
propuse la casare, împreună cu reprezentantul Primăriei Vlădești, s-a constatat
că 8 dintre acestea ar putea fi utilizate de către Comuna Vlădești;
În temeiul prevederilor Legii nr.51/2006 a serviciilor de utilităţi publice, cu
completările şi modificările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 841/1995
privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor
aparţinând instituţiilor publice, cu modificările ulterioare și ale art. 361
alin.(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit. c) și d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și
art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă modificarea Listei bunurilor de retur - Anexa 3.1 la Contractul
de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, efectuat cu
autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea nr. 49043/27.12.2018, în
sensul radierii unui număr de 8 stații de autobuz (adăposturi pentru călători),
care, în urma lucrărilor realizate prin proiectul "Modernizarea stațiilor de
îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun și dezvoltarea
unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general in
Municipiul Râmnicu Vâlcea", SMIS 129361, nu mai sunt necesare pentru realizarea
serviciului de transport public local, dar ar putea fi utilizate de către alte
instituții, identificate în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului în domeniul
privat al acestuia a stațiilor de autobuz (adăposturilor pentru călători),
descrise la art. 1 și transmiterea fără plată a acestora către U.A.T. – Comuna
Vlădești.
(2) Transmiterea fără plată a stațiilor de autobuz se va face pe bază de Proces
verbal de predare – preluare încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și U.A.T.
– Comuna Vlădești.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare
Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Societății ETA SA;
- UAT - Comuna Vlădești.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 martie 2025