HOTĂRÂREA NR.341
pentru modificarea și completarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.43250 din data de 18.11.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr.43251 din 18.11.2025, întocmit de Direcția Poliției Locale – Serviciul Control, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor, nr.2 de buget – finante, prognoze economico – sociale și nr.3 pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că prin Hotărârea nr.396/2019 Consiliul Local a aprobat Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea și ținând seama de schimbările firești intervenite de-a lungul timpului în societate în general și în comunitatea locală în special care fac necesară actualizarea acestei hotărâri;
În temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.515/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare și art.58 - art.62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
Respectându-se prevederile Legii nr. 52/2003 privind taransparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1) și alin.(2), lit.d) și alin.(7), lit.g) coroborat cu art.139, alin.(3), lit.d) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 2 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă modificarea și completarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea, al cărui conținut este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
(2) Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea, modificat și completat conform alin.(1) va intra în vigoare începând cu data de 1 Decembrie 2025.
Art.2. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei, Hotărârea Consiliului Local nr.396/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Râmnicu Vâlcea își încetează aplicabilitatea.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Poliției Locale – Serviciul Control.
Art.4. Prezenta hotărare se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Poliției Locale;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Serviciului Autorizări Activități Comerciale, Evenimente Publice.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU                                    SECRETAR GENERAL,
                                                                     jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)